X

Putin a predat emirului Qatarului organizarea Cupei Mondiale din 2022

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit, duminică, la Kremlin, cu emirul Qatarului, căruia i-a predat balonul Cupei Mondiale, pentru viitoarea gazdă a turneului din 2022, conform news.ro .

În cadrul ceremoniei de la Kremlin, Putin i-a remis balonul oficialal CM preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, care l-a oferit emirului Qatarului, Şeicul Tamim bin Hamad al-Thani.

Citește și : Trump: Rusia, Uniunea Europeană şi China sunt „inamicii” SUA

Putin a declarat că Rusia este foarte mândră de organizarea Cupei Mondiale şi că îşi va împărtăşi experienţa cu Qatarul.

Emirula declarat că pentru Qatar va fi greu să repete performanţa echipei Rusiei (sferturi de finală), deoarece este o ţară mică.

Ceremonia a avut loc înainte de finala Cupei Mondiale, programată la ora 18.00, pe stadionul Lujniki.

Mai mulţi şefi de stat vor asista la finala dintre naţionalele Franţei şi Croaţiei.

În tribuna oficială a stadionului Lujniki se vor afla, între alţii, preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovici.

Citește și : Trump laudă forţa Twitter de a lupta împotriva ‘ştirilor false’

“La finală sunt aşteptaţi preşedintele Abhaziei, preşedintele Armeniei, preşedintele Belarusului, preşedinta Croaţiei, preşedintele Franţei, preşedintele Gabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîstanului, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome şi Principe, preşedintele Sudanului, preşedintele Osetiei de Sud”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.

Tags: emirEmmanuel MacronPutinqatarrusia
Categorii: Diaspora