Putin pregătește o remaniere guvernamentală după victoria în alegerile prezidențiale

Publicat:

Putin pregătește o remaniere guvernamentală după victoria în alegerile prezidențiale

Unele cercuri cu acces la putere în Rusia se așteaptă ca Vladimir Putin să efectueze o remaniere guvernamentală după oficializarea „victoriei” sale în așa-zisele alegeri prezidențiale programate pentru 15-17 martie în Rusia.

Potrivit agenției de presă Reuters, care citează patru surse sub rezerva anonimatului, Putin, în vârstă de 71 de ani, ia în calcul să numească oameni mai tineri în unele posturi guvernamentale de rang înalt, inclusiv viceminiștri și șefi de departamente, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Noua bombă teleghidată a Rusiei provoacă distrugeri şi victime grele pe frontul ucrainean (CNN)

Una dintre surse spune că liderul autoritar rus intenționează să înlocuiască și unii miniștri, remanierile urmând să fie anunțate începând din luna mai, adică după depunerea jurământului pentru un nou mandat de șase ani la Kremlin.

Având controlul total asupra Rusiei și fără concurenți politici, Putin, aflat la putere din august 1999, nu are nicio emoție în privința „rezultatului” așa-ziselor alegeri prezidențiale programate pentru acest weekend.

Remanieri sunt prevăzute totodată la unele companii de stat și la conducerile celor peste 80 de subiecte federale din Rusia. Kremlinul are obiceiul de a nu comenta planificările de schimbări de personal, notează Reuters.

În schimb, potrivit surselor citate de Reuters, Putin nu se gândește să-și schimbe miniștrii Apărării și de Externe în toiul războiului pe care îl poartă împotriva Ucrainei.

„Nu schimbi caii la jumătatea drumului”, a spus una dintre surse, care a adăugat că ar fi surprinzător dacă ministrul Apărării Serghei Şoigu, în vârstă de 68 de ani, şi ministrul de Externe, Serghei Lavrov, care va împlini 74 de ani pe data de 21 martie, nu şi-ar păstra posturile.

Serghei Șogu se află la șefia Ministerului rus al Apărării din 12 noiembrie 2012, iar Serghei Lavrov deține funcția de ministru de Externe din 9 martie 2004.

Nici premierul Mihail Mișustin, aflat în funcție din 16 ianuarie 2020, nu este în pericol de a fi demis în cadrul acestei remanieri preconizate.

Putin nu a mai făcut remanieri guvernamentale importante din 2020. Ultimul act de acest tip a fost urmat de o revizuire a Constituției Federației Ruse care îi permite să conducă de la Kremlin până în primăvara anului 2036.

În afară de Șoigu și Lavrov, printre miniștrii în etate din actualul guvern al Rusiei figurează șeful de la Transporturi, Vitali Saveliev, în vârstă de 70 de ani, și viceprim-ministrul Iuri Trutnev, în vârstă de 68 de ani.

ntre timp, o generație mai tânără de funcționari, unii dintre ei copii de miniștri și birocrați în exercițiu, numiți „prinți și prințese roșii”, urcă în rangurile statului rus.

Citește și: Viktor Orban: Numele păcii este Donald Trump

Un exemplu elocvent este cel al ministrului Agriculturii Dmitri Patrușev, în vârstă de 46 de ani, fiul secretarului general al Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev (72 de ani), un vechi coleg  și prieten al lui Vladimir Putin.

Unul dintre cei din „lista de rezervă” de 100 de candidați ai Kremlinului care va cunoaște o ascensiune importantă este Boris Kovalciuk, în vârstă de 46 de ani, fiul oligarhului Iuri Kovalciuk, cunoscut ca „Bancherul personal” al liderului de la Kremlin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Blinken: Iranul, capabil să producă material fisionabil pentru o armă nucleară în ‘una sau două săptămâni’

Blinken: Iranul, capabil să producă material fisionabil pentru o armă nucleară în 'una sau două săptămâni' Iranul are capacitatea de a produce material fisionabil în...

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina

Trump confirmă că a vorbit cu Zelenski și că i-a promis că „va pune capăt războiului” din Ucraina Fostul preşedinte al SUA Donald Trump a...

A doua misiune a echipei pompierilor IGSU la lichidarea incendiului de vegetație în localitatea Vila Republica Elenă

A doua misiune a echipei pompierilor IGSU la lichidarea incendiului de vegetație în localitatea Vila Republica Elenă În după amiaza zilei de 19 iulie, 2024...

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina

Comandantul suprem al NATO: Europa şi SUA vor avea probleme cu Rusia și după încheierea războiului din Ucraina Europa şi SUA vor avea probleme cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.