Putin: Presupusul masacru din Bucea este un ‘fake’. Ofensiva rusă în Ucraina continuă ‘calm’

Publicat:

Presupusul masacru al unor civili în oraşul Bucea, lângă Kiev, este ”un fals” (”fake”), declară marţi preşedintele rus Vladimir Putin, a cărui ţară neagă că a comis orice atrocitate în Ucraina, şi dă asigurări că ofensiva rusă în ţara vecină continuă ”calm”, relatează AFP, scrie news.ro

Putin compară aceste acuzaţii cu acuzaţii privind folosirea armamentului chimic de către regimul lui Bashar al-Assad în Siria.


Citește și : Putin şi Lukaşenko pun ‘ţara la cale’ pe un cosmodrom din Extremul Orient rus

”Avem acelaşi fake (fals) la Bucea”, respinge el

Autorităţile ucrainene au anunţat că au descoperit zeci de cadavre în acest oraş, după retragerea forţelor ruse, la sfârşitul lui martie.

Putin dă asigurări, marţi, că ofensiva rusă în Ucraina continuă ”calm”.

El minimalizează pierderile ruse şi refuză să stabilească vreun calendar.

Citește și :  Zelenski cere mai multe arme pentru eliberarea Mariupolului

”Sarcina noastră este să îndeplinim obiectivele stabilite prin minimizarea pierderilor”, anunţă liderul de la Kremlin.

”Vom acţiona în mod armonios, calm, în conformitate cu planul propus de la bun început de către Statul Major”, subliniază el în această conferinţăă de presă, într-un cosmodrom din Extremul Orient rus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

UE a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei pentru încă 6 luni

UE a prelungit sancțiunile împotriva Rusiei pentru încă 6 luni Consiliul Uniunii Europene a anunțat, luni, că a prelungit cu încă șase luni sancțiunile impuse...

Kuleba începe o vizită de două zile în China – Ministerul de Externe ucrainean

Kuleba începe o vizită de două zile în China – Ministerul de Externe ucrainean În perioada 23-25 ​​iulie, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba,...

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Al treilea sistem Patriot donat de Germania a ajuns în Ucraina

Al treilea sistem Patriot donat de Germania a ajuns în Ucraina Ucraina a primit cel de-al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot donat de Germania,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.