Putin reacționează la atacul sângeros din Kazan și ORDONĂ revizuirea regulilor ce autorizează portul de arme

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat marţi revizuirea regulilor ce autorizează portul de arme în Rusia, după ce marţi dimineaţa a avut loc un atac sângeros asupra unei şcoli din regiunea autonomă Tatarstan, informează AFP şi TASS, potrivit agerpres.

“Preşedintele a ordonat să fie elaborat de urgenţă un nou cadru privind tipul de arme autorizat pentru circulaţie în rândul populaţiei civile, ţinând cont de tipul” de armă folosit în atacul din Kazan, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Citește și: Adolescenţii americani vor fi vaccinaţi cu Pfizer/BioNTech

Un tânăr de 19 ani arestat ca fiind autor al atacului avea “o armă înregistrată oficial pe numele lui”, după cum a declarat preşedintele Republicii autonome Tatarstan din cadrul Federaţiei Ruse, Rustam Minnihanov.

Preşedintele rus a exprimat profunde condoleanţe rudelor copiilor ucişi în timpul atacului din oraşul Kazan şi urat “însănătoşire grabnică” celor răniţi.

Citește și: ATAC ARMAT într-o școală din Rusia (VIDEO)! Mai mulți copii au fost uciși!

Potrivit Comitetului Antiterorist al Rusiei, atacul a fost întreprins de o singură persoană. La orele locale 09:30, atacatorul înarmat a deschis focul în gimnaziul nr.175 din Kazan, iar în urma atacului au murit 8 persoane, majoritatea copii, iar alte 21 au fost rănite. De asemenea, la spital au fost internaţi 18 copii, dintre care 6 în stare foarte gravă.

Potrivit unor informaţii pe surse difuzate de agenţia TASS, în atac ar fi fost ucise 11 persoane au fost ucise, dintre care 9 copii. De asemenea, 32 ar fi fost rănite şi transportate la spital.

Vezi și: Israelul a bombardat violent Gaza – VIDEO

De asemenea, primele informaţii despre atac vorbeau despre doi atacatori, un tânăr de 19 ani care a fost arestat şi un alt bărbat care a fost ucis de forţele de intervenţie. Însă informaţia publicată de Comitetul Antiterorist că atacul a fost comis de o singură persoană este susţinut şi de un comunicat al preşedintelui Tatarstanului. “Atacatorul a acţionat de unul singur, informaţiile despre doi atacatori nu corespund realităţii”, se spune într-un comunicat al biroului său de presă.

Autorităţile Republicii autonome Tatarstan au declarat data de 12 mai zi de doliu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.