Putin: Rusia nu are vreo legătură cu criza energetică din Europa

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a negat vineri că ţara sa are vreo legătură cu criza energetică din Europa şi a spus că dacă ţările din Uniunea Europeană vor mai mult gaz, ar trebui să ceară Ucrainei să deschidă gazoductele şi de asemenea să fie ridicate sancţiunile care împiedică deschiderea conductei Nord Stream 2 prin Marea Baltică, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Vorbind la un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în Uzbekistan, Putin a învinuit şi ceea ce el a numit “agenda verde” pentru criza energetică şi a insistat că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile energetice.


Citește și : Taiwanul nu vede cu ochi buni apropierea dintre Putin şi Xi: ‘Dăunează păcii internaţionale!’

Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Bulgaria şi Polonia după ce ele au refuzat să plătească în ruble şi nu în valuta
contractului, aminteşte Reuters

De asemenea, Moscova a închis gazoductul Nord Stream 1, care duce gaz în Germania şi spre alţi clienţi europeni, argumentând că sancţiunile occidentale împiedică reparaţii vitale.

Clienţii occidentali resping această justificare ca fiind un fals pretext pentru represalii economice împotriva ţărilor care au
impus sancţiuni Rusiei, notează Reuters.

Citește și : Incendiu violent într-un zgârie-nori din China

Printre altele, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că el încă nu a decis dacă va participa personal la un summit al Grupului celor 20 de naţiuni în Indonezia în noiembrie.

Cu toate acestea, Putin, vorbind cu reporterii în Uzbekistan după summitul regional, a spus că Rusia va fi reprezentată la
reuniune, adaugă Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.