Putin: Rusia nu lucrează ‘împotriva nimănui’ pe pieţele energiei

Publicat:

Preşedintele Vladimir Putin a declarat marţi că Rusia nu lucrează “împotriva nimănui” pe pieţele energiei şi căută un echilibru între cererea şi oferta de petrol, la o săptămână după ce Washingtonul a criticat o decizie a OPEC+ de a reduce drastic producţia de petrol, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Vorbind cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, Putin a spus că Rusia îşi propune să creeze stabilitate pe pieţele energetice şi să asigure că aprovizionarea şi consumul sunt echilibrate.


Citește și : Airbus şi Air France compar în justiţie în legătură cu tragedia cursei Rio-Paris din 2009

“De asemenea, lucrăm activ în cadrul OPEC+. Vă cunosc poziţia, acţiunile noastre, deciziile noastre nu sunt îndreptate împotriva nimănui, nu o vom face şi nu o facem într-un mod care ar crea probleme cuiva”, a declarat Putin la întâlnirea de la Sankt Petersburg.

“Acţiunile noastre sunt menite să creeze stabilitate pe pieţele energiei la nivel global, astfel încât atât consumatorii de resurse energetice, cât şi cei implicaţi în producţie, furnizorii de pe pieţele globale să se simtă liniştiţi, stabili şi încrezători. Astfel încât cererea şi oferta să fie echilibrate”, a adăugat el.

Preşedintele american Joe Biden a făcut apel la administraţia sa şi la Congres să exploreze modalităţi de a stimula producţia de energie a SUA şi a reduce controlul OPEC asupra preţurilor la energie după ce Washingtonul a numit decizia cartelului de a reduce producţia ca “obtuză”.

Măsura a atras un răspuns vehement din partea lui Biden, ce subliniază ruptura tot mai mare dintre Statele Unite şi Arabia Saudită asupra politicii energetice.

Înainte de întâlnirea de la Sankt Petersburg, Ministerul de Externe al EAU a declarat că vizita este destinată să ajute la găsirea unor “soluţii politice eficiente” la criza ucraineană.

Emiratele Arabe Unite caută “să obţină rezultate pozitive pentru dezescaladarea militară, reducerea repercusiunilor umanitare şi atingerea unei reglementări politice pentru pacea şi securitatea globală”, a adăugat ministerul.

Şeicul Mohammed a scris într-o postare pe Twitter despre întâlnirea sa cu Putin: “Am discutat mai multe probleme de interes comun, inclusiv criza din Ucraina şi importanţa angajării în dialog pentru a reduce tensiunile şi a se ajunge la o soluţie diplomatică”.

Citește și : Antonio Guterres cere desfăşurarea unei forţe armate internaţionale în Haiti

Kremlinul a lăudat duminică OPEC+ pentru că a fost de acord asupra reducerilor producţiei, despre care a spus că au contracarat cu succes “haosul” semănat de Statele Unite pe pieţele globale de energie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.