X

Putin: Rusia va recurge la folosirea armelor nucleare doar ‘dacă este necesar’ pentru a-şi apăra suveranitatea

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat vineri că ţara sa va recurge la folosirea armelor nucleare doar ”dacă este necesar” pentru a-şi apăra suveranitatea, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres

”Nu suntem o ameninţare, dar toţi trebuie să ştie ce avem noi şi ce vom folosi dacă este necesar pentru apărarea suveranităţii noastre”, a spus Putin în timpul Forumului economic de la Sankt Petersburg.

Citește și :  De la ‘Watergate’ la ‘Partygate’: 50 de ani de la apariţia unui sufix asociat scandalurilor

El a catalogat drept ”iresponsabile” declaraţiile unor oficiali occidentali conform cărora Rusia ameninţă omenirea cu armele sale nucleare. ”Am auzit acest tip de retorică. Noi să rămânem tăcuţi? Răspundem aşa cum trebuie. Dar imediat ce răspundem ei se prevalează de asta şi spun: Rusia este o ameninţare”, a remarcat preşedintele rus.

Cât despre o posibilă confruntare militară directă a Rusiei cu Occidentul ca urmare a războiului pornit de Moscova în Ucraina, Putin a răspuns că ţările occidentale au declarat de fapt în trecut ”război pe scară extinsă” unor ţări precum Irak, Libia, Afganistan sau Iugoslavia.

Citește și : Consiliului Europei constată progrese şi lipsuri în protecţia femeilor din România împotriva violenţei

Tags: moscovarusiaSankt PetersburgucrainaVladimir Putin
Categorii: Diaspora