X

Putin: Rusiei ‘nu i-au lăsat altă şansă’ decât să declanşeze ‘operaţiunea militară’ în Donbas

Rusiei “nu i-au lăsat altă şansă” decât să declanşeze “operaţiunea militară” în Donbas, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin joi, în timpul unei întâlniri cu mediul rus de afaceri, informează TASS, potrivit agerpres

“Cel mai important lucru, ca să fie clar: ceea ce se întâmplă este o măsură la care am fost nevoiţi să recurgem. Pur şi simplu nu ne-au lăsat nicio şansă să procedăm altfel”, a afirmat Putin.

Citește și : Moscova va REPRIMA orice protest anti-război în Rusia

Potrivit lui Vladimir Putin, pentru Rusia au fost create asemenea riscuri în domeniul securităţii, încât “cu alte mijloace nu se putea reacţiona”.

Putin şi-a exprimat uimirea că Occidentul “nu şi-a schimbat nici cu un milimetru poziţiile în negocierile cu Federaţia Rusă în problemele de securitate europeană”.

Totodată, Putin a dat asigurări că Rusia rămâne parte a economiei mondiale. “Rusia rămâne parte a economiei mondiale şi, în condiţiile în care ea rămâne parte a acesteia, noi nu intenţionăm să aducem prejudicii unui sistem din care simţim că facem parte”, a spus şeful statului rus.

Preşedintele Rusiei a mai spus că autorităţile ruse s-au pregătit pentru ceea ce se întâmplă din punct de vedere al politicii de sancţiuni. Totodată, el a îndemnat mediul de afaceri rus să trateze cu înţelegere situaţia actuală şi să lucreze împreună cu guvernul rus pentru sprijinirea economiei Rusiei.

Citește și : China ‘înţelege preocupările’ Rusiei în materie de securitate

Occidentul se pregăteşte să impună sancţiuni economice de anvergură împotriva Rusiei, vizând în special accesul ei la pieţele europeană şi americană. UE a impus deja o “restricţionare” a capacităţilor de finanţare a statului rus, a guvernului său, precum şi a Băncii Centrale a Rusiei.

La rândul său, Berlinul a suspendat săptămâna aceasta punerea în funcţiune a noului gazoduct strategic ce leagă Rusia de Germania ocolind Ucraina, Nord Stream 2.

Tags: DonbasrusiaUEVladimir Putin
Categorii: Diaspora