X

Putin salută evoluţia ‘pozitivă’ a relaţiilor cu Iranul

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat joi evoluţia ‘pozitivă’ a relaţiilor cu Teheranul în cadrul unei întâlniri cu omologul său iranian, Ebrahim Raisi, în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), remarcând că făce ‘totul’ pentru ca Iranul să poată adera la această organizaţie, iar preşedintele iranian l-a asigurat că Teheranul nu va recunoaşte niciodată sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, ţară cu care îşi va dezvolta în continuare relaţiile, potrivit AFP şi EFE, scrie agerpres

‘Pe plan bilateral, cooperarea noastră se dezvoltă într-un mod pozitiv’, a declarat Putin în cadrul acestei întâlniri la Samarkand (Uzbekistan), unde joi şi vineri are loc un summit al OCS.

Citește și : Maşina lui Zelenski a fost implicată într-un accident rutier (VIDEO)! Şoferul vinovat a fost preluat de ambulanţă

‘Facem totul pentru ca Iranul să devină membru cu drepturi depline în cadrul OCS’, a continuat preşedintele rus, adăugând că ‘poziţiile noastre sunt apropiate sau identice în multe probleme’.

Iranul, simplu observator al respectivei alianţe regionale din 2005, şi-a obţinut adeziunea în cursul summitului OCS din 2021 la Duşanbe, capitala Tadjikistanului, şi speră să-şi finalizeze integrarea în cadrul actualului summit de la Samarkand.

Creată în 2001, această organizaţie grupează Rusia, China, India, Pakistan şi patru state din Asia Centrală – Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan şi Tadjikistan.

Această organizaţie este considerată drept rivala unor instituţii occidentale, într-un context de tensiuni între, pe de o parte, SUA şi Uniunea Europeană şi, pe de altă parte, China şi Rusia.

Iranul a aşteptat mai bine de zece ani până să obţină calitatea de membru al OCS pentru că mai multe ţări din această organizaţie nu au dorit să aibă în rândurile lor o ţară supusă sancţiunilor SUA şi ONU din cauza programului său nuclear, notează AFP.

‘În ceea ce priveşte sancţiunile împotriva Rusiei, noi nu le vom recunoaşte şi nu o vom face niciodată’, l-a asigurat pe Putin Ebrahim Raisi, adăugând că Teheranul intenţionează ‘să-şi consolideze şi să-şi dezvolte’ relaţiile economico-comerciale cu Moscova.

‘Relaţiile noastre nu sunt obişnuite, ci au un caracter strategic’, a afirmat el, adăugând că Rusia şi Iranul vor putea ‘neutraliza’ efectul sancţiunilor americane.

Putin, la rândul său, a spus că Rusia şi Iranul sunt pe cale să finalizeze detaliile unui nou acord de cooperare.

‘Lucrările pentru semnarea unui nou acord cu Iranul sunt în faza finală’, a spus el, subliniind că relaţiile cu Teheranul se dezvoltă în ‘toate direcţiile’, ceea ce demonstrează un schimb comercial în creştere.

Citește și : Washingtonul anunţă un nou ajutor umanitar pentru Siria, în valoare de 756 de milioane de dolari

 

‘În 2021, schimbul comercial a crescut cu 81%, iar în primele cinci luni din 2022 cu încă 30%’, a indicat Putin, anunţând că săptămâna viitoare o delegaţie rusă formată din reprezentanţi ai aproximativ 80 de companii se va deplasa în Iran.

După invazia neprovocată şi nejustificată a Rusiei în Ucraina la 24 februarie, UE, SUA şi alte ţări occidentale au instituit o serie de sancţiuni severe împotriva Moscovei pentru a o descuraja în planurile sale revanşarde.

Tags: Ebrahim RaisiOCSsummitteheranVladimir Putin
Categorii: Diaspora