X

Putin SCOATE Rusia din tratatul ‘Cer Deschis’

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni legea care oficializează retragerea Rusiei din tratatul Cer Deschis, care le permite ţărilor membre să efectueze zboruri de observare deasupra teritoriilor celorlalte state participante, informează Reuters şi TASS, potrivit agerpres.

Rusia susţine că decizia SUA de a nu reveni în tratatul Cer Deschis a fost “o greşeală politică”, în condiţiile în care Moscova şi Washingtonul pregătesc o întrevedere între preşedinţii celor două ţări, care ar urma să aibă loc mai târziu luna aceasta.

Citeşte şi: Liderul Boko Haram S-A SINUCIS – Black News

“A se denunţa Tratatul Cer Deschis, încheiat în oraşul Helsinki pe 24 martie 1992”, se spune în textul legii.

Pe 19 mai această lege a fost adoptată cu unanimitate de voturi de Duma de Stat. Iniţial era planificat ca membrii Consiliului Federaţiei să dezbată documentul în aceeaşi zi, însă apoi dezbaterile asupra denunţării tratatului au fost amânate. În timpul reuniunii din 2 iunie a camerei superioare a parlamentului rus senatorii au aprobat de asemenea în unanimitate legea.

Tratatul Cer Deschis, încheiat în 1992 şi intrat în vigoare în 2002, a permis celor 34 de state participante să efectueze un anumit număr de zboruri de observare cu aeronave neînarmate deasupra teritoriilor lor. Acordul s-a considerat a fi un pilon de încredere între membrii NATO şi Rusia.

Citeşte şi: Doi morţi şi cinci răniţi după explozia unei maşini-capcană în Libia (VIDEO) – Black News

Moscova a refuzat să rămână membru fără Statele Unite, deoarece consideră că ceilalţi semnatari, multe ţări europene membre NATO şi Canada, ar transmite informaţii despre Rusia la Washington.

Pe 15 ianuarie anul curent, Ministerul Afacerilor Externe rus a anunţat că a demarat procedurile interne pentru retragerea Federaţiei Ruse din acest tratat. Potrivit diplomaţiei ruse, retragerea Washingtonului din Tratatul Cer Deschis, care s-a concretizat pe 22 noiembrie anul trecut, “a alterat considerabil echilibrul de interese al ţărilor-membre” ale tratatului. 

Tags: Cer DeschisHelsinkirusiaSUAVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei