X

Putin se declară ‘mulţumit’ de convorbirea telefonică avută cu Biden şi avertizează împotriva unor eventuale sancţiuni

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat ”mulţumit” de convorbirea telefonică avută joi cu omologul său american Joe Biden şi l-a avertizat pe acesta împotriva unor sancţiuni masive împotriva Moscovei legate de Ucraina, apreciind că acestea ar fi o ”eroare colosală”, a indicat Kremlinul, relatează vineri AFP, potrivit agerpres

”Suntem mulţumiţi de discuţiile care au avut loc astăzi”, a declarat presei consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Uşakov, la încheierea convorbirii pe care a descris-o drept ”onestă”, ”concretă” şi ”constructivă”.

Citește și : Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, începând de vineri

Convorbirea telefonică dintre Putin şi Biden, a doua în mai puţin de o lună, survine înaintea discuţiilor dintre oficialii americani şi ruşi prevăzute să aibă loc la Geneva pe 10 ianuarie, pe fondul tensiunilor din jurul Ucrainei.

Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova că pregăteşte invazia Ucrainei, după ce Rusia a desfăşurat la frontiera comună zeci de mii de militari şi armament.

Ucraina este teatrul din 2014 al unui conflict civil dintre Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul ţării, care a izbucnit după anexarea de către Moscova a Peninsulei Crimeea.

Citește și : Criză de teste COVID-19 în Marea Britanie

Tags: Iuri UşakovJoe BidenucrainaVladimir Putin
Categorii: Diaspora