Putin și Mitsotakis nu vor transformarea catedralei Sf. Sofia în moschee

Publicat:

Sfânta Sofia din Istanbul, care se va redeschide vineri ca moschee, trebuie să fie ‘un simbol al păcii şi înţelegerii’, consideră preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis. Într-o convorbire telefonică, ei au apreciat că monumentul este ‘o realizare a întregii omeniri’, arată un comunicat al Kremlinului, preluat miercuri noaptea de dpa, potrivit agerpres.

Sfânta Sofia a fost principala catedrală bizantină până la cucerirea otomană din 1453, apoi moschee până în 1934, când a devenit muzeu. Ulterior, a fost un simbol al laicizării Turciei sub conducerea lui Mustafa Kemal Ataturk.


Citește și: Italia pune sechestru pe o navă de salvare a migranților din mare

Putin şi Mitsotakis au subliniat ‘importanţa culturală, istorică şi spirituală extraordinară a acestei proprietăţi din patrimoniul mondial’.

În 10 iulie, o instanţă din Turcia a anulat decizia din 1934 a lui Ataturk, iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat ulterior că edificiul din secolul al VI-lea se va redeschide în curând ca moschee.

Citește și: Camera Reprezentanţilor vrea să scoată statuile confederate din Capitoliu

Rusia a declarat oficial că nu se va amesteca în problemele interne ale Turciei, însă unii politicieni şi conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse au criticat măsura luată de Erdogan. ‘Ameninţarea la adresa Sfintei Sofia este o ameninţare pentru întreaga civilizaţie creştină, deci şi pentru clerul şi istoria noastră’, a susţinut luna aceasta patriarhul rus Kiril.

Statele Unite, Uniunea Europeană şi UNESCO şi-au exprimat la rândul lor consternarea faţă de modificarea statutului monumentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban

Israelul afirmă că a distrus un tunel prin care se puteau transporta arme din Siria în Liban Forţele armate israeliene au anunţat vineri că au...

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat

Riabkov: Pericolul unei confruntări între puteri nucleare nu trebuie subestimat Actuala confruntare dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei nu are corespondent în istorie şi o...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.