Putin și tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova în 2023 Implicată într-un război la scară largă cu Ucraina, Rusia nu renunță la R. Moldova, iar investigațiile jurnaliștilor scot la iveală încercările constante ale Kremlinului de a-și menține prezența în țara noastră prin intermediul unor grupuri de influență.

Putin și tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova în 2023

Implicată într-un război la scară largă cu Ucraina, Rusia nu renunță la R. Moldova, iar investigațiile jurnaliștilor scot la iveală încercările constante ale Kremlinului de a-și menține prezența în țara noastră prin intermediul unor grupuri de influență.

Oamenii lui Putin au angajat entități pentru a manipula guvernarea și cetățenii moldoveni, iar conexiunile acestora cu organizații și persoane sancționate arată tentative de implicare profundă a Rusiei în afacerile interne ale R. Moldova, transmite Disinfo.md.

Mass media internațională și cea moldovenească au prezentat acțiunile grupului, relevând conexiunile sale cu persoane aflate pe lista de sancțiuni a SUA și ale Uniunii Europene. Indivizii precum Konstantin Prokopievici Sapozjnikov, Iuri Iurievici Makolov, Gleb Maksimovici Khloponin, Svetlana Andreevna Boiko, Aleksei Veaceslavovici Losev, Vasili Viktorovici Gromovikov, și Anna Travnikova au fost implicați în diverse activități menite să submineze guvernul moldovean.

Citeşte şi: Milioane de lei au ajuns în conturile MAN şi ‘Şansă’ de la donatori-fantomă

De menționat că anumite persoane din lista de mai sus au fost prezente și în campania electoral a lui Igor Dodon din 2020.

În vara lui 2023, Departamentul de Trezorerie al SUA i-a sancționat pe Yuri Igorievici Gudilin, Olga Yurievna Grack și Leonid Mihailovici Gonin pentru eforturile lor de a influența rezultatele alegerilor din R. Moldova. De asemenea, Uniunea Europeană a impus sancțiuni unor indivizi din Rusia și R. Moldova, acuzați de acțiuni împotriva guvernului moldovean.

Putin și tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova în 2023

Svetlana Andreevna Boiko este un membru de rang înalt al grupului de influență malignă menționat anterior. Ea este persoana care s-a ocupat de bugetul pentru tentativele de destabilizare a guvernului R. Moldova. Pe lângă asta, Boiko a fost un jucător-cheie în promovarea narațiunilor pro-ruse prin intermediul altor proiecte derulate în jurul lumii. Boiko este conectată cu proiectul Material Evidence și Assoziation Journalisten im Kampf um den Frieden (AJKF) (Journalist Association for Peace), asociații jurnalistice inactive în prezent. Cu numele de Svetlana Andreevna sau Lana Andreevna, Boiko și-a asumat prerogative mai largi decât cele ale unui asistent curator, așa cum au relatat articolele unor publicații. În CV, Boiko a declarat că a fost manager de proiect atât pentru Material Evidence cât și pentru AJKF. Boiko a sprijinit organizarea tuturor evenimentelor asociate acestei organizații, care promova tezele Kremlinului la vremea respectivă.

Boiko a deținut și operat o agenție de marketing și publicitate înregistrată pe numele IP Boiko Svetlana Andreevna, la data de 15 decembrie 2017.

Putin și tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova în 2023

Aleksei Veaceslavovici Losev a efectuat recunoașteri în R. Moldova pentru tentativele de destabilizare a Guvernului de la Chișinău. Losev deține Perko Julleuchter, un atelier care produce felinare din ceramică. OFAC a sancționat Perko Julleuchter în conformitate cu OUG 14024 pentru că este deținut sau controlat de Losev sau pentru că a acționat sau a pretins că a acționat pentru sau în numele lui Losev, direct sau indirect.

În producerea lămpilor din ceramică, Losev s-a inspirat din tradițiile păgâne din urmă cu sute de ani, cu rădăcini puternice în Suedia și Germania. Una dintre versiunile lămpii manufacturate și vândute de Losev a conținut elemente simbol specifice ideologiei naziste, cu toate că acesta neagă că ar folosi lămpile pentru a recultiva ideile nazismului.

Putin și tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova în 2023

Anna Travnikova a fost, la rândul ei, implicată în operațiunile grupului menționat anterior, operațiuni concepute pentru a influența opinia publică din străinătate în favoarea Rusiei, mai ales în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. În 2022, Travnikova s-a coordonat cu Boiko pentru a promova narațiuni pro-Rusia pentru audiențe din mai multe țări, inclusiv din Statele Unite ale Americii.

Putin și tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova în 2023

Analizând conturile de social media aparținând Annei Tarnikova și lui Alexei Losev, rezultă că cei doi au postat fotografii în care apar împreună începând cu anul 2017. În 2019, fotografiile lor au relevat faptul că au o relație apropiată și spre sfârșitul aceluiași an și-au anunțat căsătoria.

Pe lângă postările legate de businessul pe care îl dețin și administrează împreună, cei doi postează fotografii din care reiese că ambii sunt pasionați de motociclete, motocross și călătorii.

This post was last modified on 18/12/2023 11:45 11:45

Tags: Aleksei Veaceslavovici LosevAnna TravnikovaGleb Maksimovici KhloponinIuri Iurievici MakolovKonstantin Prokopievici SapozjnikovR. MoldovarusiaSvetlana Andreevna Boikoucrainauniunea europeanaVasili Viktorovici Gromovikov
Categorii: Știrile zilei