Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina (VIDEO)

Publicat:

Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus jurnalistului american conservator Tucker Carlson, într-un lung interviu difuzat joi, că o înfrângere pentru Rusia în Ucraina este “imposibilă”, comentează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

În acest mesaj de peste două ore la adresa Americii şi Occidentului, care a luat deseori forma unei lecţii de istorie foarte subiective, preşedintele rus a mai spus că exclude ideea invadării Poloniei sau Letoniei, două ţări în care ţara sa “nu are interese”.


Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina


“Până în prezent, au existat zgomote şi strigăte despre nevoia de a provoca o înfrângere strategică Rusiei pe câmpul de luptă”, i-a declarat el fostului jurnalist vedetă al canalului Fox News, într-o cameră mare unde cei doi bărbaţi au stat faţă în faţă pe scaune albe.

“Dar acum ei par să realizeze că este greu de realizat, dacă nu imposibil. În opinia mea, acest lucru este imposibil prin definiţie. Asta nu se va întâmpla niciodată. Mi se pare că acum, cei care sunt la putere în Occident sunt, de asemenea conştienţi de acest lucru”, a adăugat cel care a lansat invazia Ucrainei în februarie 2022.

Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina

“Dacă această realizare a fost bine înţeleasă, ei trebuie să se gândească la ce urmează. Suntem pregătiţi pentru acest dialog”, a dat el asigurări. Cuvintele liderului de la Kremlin, care vorbea în rusă, au fost dublate în engleză.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a afirmat că este posibil să se ajungă la un acord pentru eliberarea jurnalistului american Evan Gershkovich, închis în Rusia de aproape un an.

“Cred că poate fi încheiat un acord”, a spus el. “Nu există niciun tabu pentru a rezolva această problemă. Suntem pregătiţi să o rezolvăm, dar unii termeni sunt pe cale de a fi discutaţi prin canale ale serviciilor speciale”, a precizat Vladimir Putin.

Citeşte şi: Un cercetător de securitate a furat milioane de dolari de la Apple – Stiripesurse.md

Preşedintele rus, al cărui interviu este primul pe care l-a acordat unui jurnalist occidental de la conflictul din Ucraina, a mai spus că exclude o invazie a Poloniei sau Letoniei.

“Vă puteţi imagina un scenariu în care să trimiteţi trupe ruseşti în Polonia?”, l-a întrebat Tucker Carlson, un prieten apropiat al fostului preşedinte american Donald Trump.

“Numai într-un singur scenariu, dacă Polonia atacă Rusia”, a răspuns Putin.

“Nu avem interese în Polonia, Letonia sau oriunde altundeva. De ce am face asta? Pur şi simplu nu avem niciun interes (…). Nu se pune problema”, a adăugat el.

Preşedintele rus a mai afirmat că alegerea unui nou preşedinte american, prevăzută pentru 5 noiembrie şi la care ar urma să se înfrunte republicanul Donald Trump cu democratul Joe Biden, nu va schimba relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia.

“Tocmai m-aţi întrebat dacă s-ar schimba ceva dacă va veni un alt lider. Nu este vorba despre cine este liderul, despre personalitatea unei anumite persoane”, a spus Putin.

Putin spune Occidentului că Rusia nu poate fi învinsă în Ucraina

Atât Donald Trump, cât şi Vladimir Putin sunt plini de laude unul pentru celălalt. Trump s-a lăudat, fără a detalia, că poate rezolva războiul din Ucraina în 24 de ore dacă este reales.

În ce îl priveşte, preşedintele Joe Biden l-a descris omologul său rus drept un criminal de război şi arată un sprijin de neclintit pentru Kiev.

Tucker Carlson a anunţat ostentativ săptămâna aceasta că realizează un interviu cu Vladimir Putin.

Media de stat ruse au reflectat pe larg vizita jurnalistului, publicând fotografii cu el la aeroport şi la celebrul Teatru Bolşoi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate

Pearl Jam anulează mai multe date din turneu din cauza problemelor de sănătate Trupa rock Pearl Jam a anulat mai multe date din turneul european...

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului ‘The Agency’

Richard Gere face trecerea la televiziune şi se alătură serialului 'The Agency' Actorul american Richard Gere se va alătura distribuţiei serialului "The Agency", produs de...

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex Modificările legislative care le permit persoanelor homosexuale să înregistreze parteneriate civile destinate cuplurilor de acelaşi sex...

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.