X

Putin taie panglica gazoductului Turkish Stream

Preşedintele rus Vladimir Putin efectuează luni o vizită de lucru de o zi în Turcia, cu ocazia finalizării construcţiei secţiunii maritime a gazoductului Turkish Stream, informează agenţia de presă TASS, potrivit agerpres.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, Vladimir Putin şi omologul său turc Recep Tayyip Erdogan vor participa luni la Istanbul la o ceremonie în acest sens prin videoconferinţă.

Citeşte şi: Lider al unui cartel mexican de droguri, MORT în închisoare

Chiar dacă vizita este prilejuită de încheierea lucrărilor la tronsonul maritim al gazoductului, potrivit mass-media turce, probleme din actualitatea regională figurează pe agenda discuţiilor ruso-turce, notează dpa.

‘De asemenea, va avea loc o întâlnire bilaterală între (Vladimir Putin) şi (Recep) Erdogan, în cadrul căreia vor fi discutate probleme privind dezvoltarea relaţiilor ruso-turce şi aspecte din actualitatea regională şi internaţională’, confirmă într-un comunicat şi serviciul de presă al Kremlinului, citat de TASS.

Putin a efectuat deja două vizite în Turcia în acest an. În ambele cazuri la reuniuni internaţionale cu privire la Siria: în aprilie în formatul Rusia-Iran-Turcia, iar în octombrie în formatul Federaţia Rusă-Franţa-Germania-Turcia. Dar de fiecare dată, Putin a purtat discuţii bilaterale separate cu Erdogan, notează agenţia de presă rusă.

Ultima vizită în Turcia într-un format strict bilateral a preşedintelui Rusiei în Turcia datează din 11 decembrie 2017.

Odată finalizat complet, gazoductul va conecta Rusia şi Turcia via Marea Neagră, ajungând pe coasta turcă la 100 km vest de Istanbul.

Citeşte şi: Rusia nu renunţă la Insulele Kurile

Turcia este unul dintre cei mai importanţi consumatori de gaze ruseşti. Construcţia Turkish Stream a început în mai 2017, gazoductul având prevăzute două conducte cu o capacitate totală de 31 miliarde de metri cubi. Prima linie va aproviziona cu gaze Turcia, iar prin a doua Rusia va furniza hidrocarburi în sudul şi sud-estul Europei.

Cu această ocazie, potrivit presei turce, citată de TASS, Putin şi Erdogan ar putea să discute despre punerea în aplicare a acordului privind livrarea către Ankara a sistemelor antiaeriene de rachete sol-aer S-400 ruseşti, precum şi situaţia din provincia Idlib (Siria), unde ar urma să fie creată o zonă demilitarizată de 10-15 km, în conformitate cu înţelegerile dintre liderii rus şi turc la 17 septembrie la Soci.

Tags: marea neagraRecep Tayyip ErdoganrusiaturciaTurkish StreamVladimir Putin
Categorii: Sinteze