Qantas îşi obligă toţi angajaţii să se vaccineze anti-covid

Publicat:

Compania aeriană naţională a Australiei, Qantas, a anunţat miercuri că va cere tuturor angajaţilor săi să se vaccineze complet împotriva COVID-19 în următoarele trei luni, informează dpa, potrivit agerpres.

Grupul Qantas, proprietar al Qantas şi al companiei aeriene australiene low-cost Jetstar, a precizat într-un comunicat că echipajele de cabină, piloţii şi lucrătorii de pe aeroport vor trebui să fie complet vaccinaţi până pe 15 noiembrie, în timp ce termenul limită pentru ceilalţi angajaţi ai săi va fi de 31 martie 2022.


Citeşte şi: Primul ministru gay din SUA a devenit părinte – Black News

Compania a adăugat că vor fi exceptaţi cei ce nu pot fi vaccinaţi din motive medicale, dar se aşteaptă ca astfel de cazuri să fie rare.

“Un membru al echipajului poate zbura în numeroase oraşe şi intra în contact cu sute de oameni într-o singură zi”, a declarat preşedintele Grupului Qantas, Alan Joyce, în timp ce a anunţat noua politică a companiei.

“A fi siguri că ei (angajaţii companiei) sunt vaccinaţi, dat fiind potenţialul virusului de a se răspândi, este foarte important şi eu cred că oamenii aşteaptă de la noi un astfel de comportament în domeniul siguranţei. Este clar că vaccinările sunt singura cale de a pune capăt ciclului de lockdown-uri şi închiderii de frontiere, iar pentru o mulţime de angajaţi ai Qantas şi Jetstar aceasta înseamnă posibilitatea de a se întoarce la muncă”, a adăugat Joyce.

Citeşte şi: Un farmacist american vindea pe net certificate covid – Black News

Frontierele internaţionale ale Australiei au fost închise pentru toţi rezidenţii şi cetăţenii, exceptând câteva excepţii, începând cu martie 2020. Şi frontierele dintre statele australiene au fost închise de mai multe ori în timpul pandemiei, afectând călătoriile.

Până acum, circa 27% dintre australienii cu vârste peste 16 ani au fost pe deplin vaccinaţi şi aproape jumătate dintre cei peste 16 ani au primit cel puţin o doză de vaccin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BAFTA introduce un nou premiu pentru Cel mai bun film pentru copii şi familie

BAFTA introduce un nou premiu pentru Cel mai bun film pentru copii şi familie BAFTA a anunţat un nou premiu pentru Cel mai bun film...

Mariah Carey anunţă un nou turneu de Crăciun pentru 2024

Mariah Carey anunţă un nou turneu de Crăciun pentru 2024 Mariah Carey, care a devenit inseparabilă de sezonul festiv datorită hitului său "All I Want...

VIDEO – Fefé, primul parfum pentru câini lansat de Dolce&Gabbana

VIDEO - Fefé, primul parfum pentru câini lansat de Dolce&Gabbana Chiar la începutul lunii, pe 1 august, Dolce&Gabbana, cunoscutul brand italian de produse de lux,...

Adele a difuzat finala olimpică a probei feminine de 100 metri în timpul concertului ei din Munchen

Adele a difuzat finala olimpică a probei feminine de 100 metri în timpul concertului ei din Munchen Cântăreaţa britanică Adele i-a încântat pe fanii ei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.