X

Qatar nu intenționează să facă noi investiții în Rusia

Qatar nu intenționează să facă noi investiții în Rusia până când nu va exista mai multă „claritate în privința stabilității”, afirmă ministrul de externe, potrivit CNN, informează mediafax.

Ministrul afacerilor externe din Qatar, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, a declarat că investițiile în Rusia sunt în prezent „foarte mult analizate”. Qatar nu se gândește să își mărească investițiile în această țară până când nu va exista „un mediu mai bun și mai multă stabilitate politică”, susține politicianul.

Citește și : Casa Albă: Afirmaţiile lui Biden nu sunt un îndemn pentru înlăturarea lui Putin de la putere

„În acest moment, cu situația actuală, nu ne gândim la noi investiții acolo. Chiar și în Europa, până când nu vom avea o oarecare claritate în ceea ce privește stabilitatea situației… Ei bine, nu întreaga Europă, dar zonele în care simțim că există anumite tensiuni sau că am putea avea vreun risc politic, pentru că trebuie să privim situația din toate dimensiunile”, a declarat Al-Thani pentru CNN în timpul Forumului de la Doha.

Autoritatea de Investiții din Qatar (QIA) are investiții considerabile în gigantul petrolier rus Rosneft, despre care Al-Thani a spus că nu vor crește deocamdată.

În timp ce poziția Qatarului este împotriva oricărui act de agresiune sau a folosirii puterii împotriva unei țări suverane, emirul spune că și-a păstrat deschise canalele de comunicare cu toate părțile. El a declarat că vorbește frecvent cu omologii săi din Rusia și Ucraina pentru „a oferi ajutorul sau contribuția pentru a detensiona situația și a pune capăt acestui război”, iar recent s-a aflat la Moscova, unde s-a întâlnit cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

Citește și : Josep Borrell: Încheierea unui acord în dosarul nuclear iranian este o ‘chestiune de zile’

Tags: investitiiMohammed bin Abdulrahman Al Thaniqatarrusia
Categorii: Sinteze