Qatarul avertizează Europa că s-ar putea confrunta cu un deficit de gaze în următorul deceniu

Publicat:

Qatarul a avertizat că politicile guvernamentale privind tranziţia energetică vor descuraja investiţiile în combustibilii fosili şi vor duce la o penurie de gaze naturale în următorul deceniu, inclusiv în Europa, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

“Va exista un deficit major de gaze în viitor, în special în urma eforturilor spre tranziţia energetică, pe care le apreciem ca extrem de agresive. Stabilitatea economică şi responsabilitatea privind mediul nu se exclud reciproc. Trebuie să le avem pe ambele”, a afirmat marţi Saad al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar, la Forumul economic de la Doha.


Citește și :  Moscova susţine că retorica nucleară a G7 are scopul de a face presiuni asupra Rusiei şi a Chinei

Comentariile sale se regăsesc în declaraţia omologului său saudit, prinţul Abdulaziz bin Salman, care susţine că politicienii din Marea Britanie şi alte ţări “au ochelari de cal”. Ei sunt prea optimişti privind rapiditatea renunţării la petrol şi gaze şi înlocuirea cu regenerabile şi energie mai curată, susţine oficialul saudit.

Cotaţiile gazelor au scăzut anul acesta, în special în Europa, faţă de nivelul ridicat de anul trecut. După invadarea Ucrainei de către Rusia, competiţia pe piaţa gazelor naturale lichefiate (GNL) s-a intensificat, Europa având nevoie de mari cantităţi de GNL pentru a înlocui gazele naturale ruseşti livrate prin conducte şi care anterior asigurau aproape 40% din importurile continentului.

Scăderea cotaţiilor vine pe fondul iernii blânde şi al creşterii lente a Chinei, afectată de restricţii.

“Singurul lucru care a salvat umanitatea şi Europa anual acesta a fost iarna blândă şi încetinirea economiei globale. Dacă economia îşi revine în 2024, partea cea mai grea încă trebuie să vină”, a avertizat al-Kaabi.

Qatarul este unul din cei mai mari producători mondiali de GNL. Spre deosebire de alte state, investeşte zeci de miliarde de dolari pentru a-şi majora capacitatea la 126 milioane de tone pe an până în 2027, de la aproximativ 77 milioane.

Citește și :  Nemţii ştiu: Putin NU este slăbit după 15 luni de război!

Cererea de gaze de la zăcămintele majore North Field East şi North Field South “este extrem de ridicată. Negociem cu multe companii”, a declarat al-Kaabi.

Şeful QatarEnergy, Saad al-Kaabi, anunţase anul trecut că firma a semnat un contract pe 27 de ani, în valoare de 60 de miliarde de dolari, cu grupul chinez Sinopec, cel mai lung în istoria tranzacţiilor cu gaze naturale lichefiate (GNL).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.