X

Qatarul denunţă la ONU noi încălcări ale spaţiului său aerian de către EAU şi Bahrein

Qatarul a depus din nou o plângere la Naţiunile Unite pentru a denunţa presupuse încălcări ale spaţiului său aerian de către Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrein, în conflict diplomatic cu Doha, a informat sâmbătă agenţia oficială de presă QNA, scrie AFP.

Sursa citată a reamintit două cazuri de încălcare a spaţiului aerian de către avioanele militare ale EAU, la jumătatea lui ianuarie şi sfârşitul lui februarie, iar al treilea de către un avion militar al Bahreinului, de asemenea la sfârşitul lui februarie, conform agerpres.

“Qatarul îndeamnă Consiliul de Securitate şi Naţiunile Unite să ia măsurile necesare (…) pentru a garanta pacea şi securitatea”, potrivit QNA.

Citește și : Rusia : Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, afirmă că a fost hărţuită sexual

La 5 iunie 2017, Arabia Saudită, EAU, Bahreinul şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice cu Qatarul, acuzându-l de sprijinirea grupărilor extremiste, în special Frăţia Musulmană, şi de apropiere faţă de Iran, marele rival regional al saudiţilor.

Cele patru ţări şi-au închis legăturile aeriene, maritime şi terestre cu Qatarul. Doha a respins acuzaţiile că sprijină grupări extremiste susţinând că cvartetul arab încearcă să-i pună “sub tutelă” politica externă.

Această criză fără precedent din Golf se joacă şi pe cer: în ianuarie, Doha a acuzat avioanele EAU că i-au încălcat spaţiul aerian, Emiratele denunţând la scurt timp interceptarea a două avioane de linie ale sale de către aparate de luptă ale Qatarului.

Tags: avion militarBahreindohaEAUegiptFrăţia MusulmanăIranqatar
Categorii: Sinteze