X

Qatarul nu intenţionează să-şi normalizeze relaţiile cu Siria după ce Bashar al-Assad a câştigat un al patrulea mandat

Qatarul nu intenţionează să-şi normalizeze relaţiile cu Siria, a anunţat ministrul de externe al acestei ţări din Golf, după ce preşedintele sirian Bashar al-Assad a câştigat un al patrulea mandat prezidenţial în urma unor alegeri care au avut loc săptămâna aceasta şi pe care opoziţia siriană şi Occidentul le-a calificat drept “o farsă”, informează duminică Reuters, potrivit agerpres

Qatarul se numără printre cele câteva ţări din regiune, printre care şi Arabia Saudită, care i-au susţinut pe rebelii sirieni în timpul războiului care a durat un deceniu în Siria. Unele ţări, precum Emiratele Arabe Unite (EAU) au căutat să-şi normalizeze relaţiile cu Siria după ce regimul Assad şi-a reimpus controlul asupra celei mai mari părţi a teritoriului.

Citește și : Orfani, militari şi studenţi se ‘oferă voluntari’ să efectueze lucru manual în Coreea de Nord

“Deocamdată nu vedem la orizont nimic pentru o soluţie politică acceptabilă pentru poporul sirian. Abordarea şi comportamentul (regimului Assad) nu s-au schimbat”, a declarat ministrul de externe qatariot Sheikh Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, pentru postul de televiziune Al Araby, cu sediul în Regatul Unit. “Nu avem motive pentru a restabili legăturile cu regimul sirian la ora actuală”, a adăugat el, subliniind că regimul de la Damasc “a comis crime împotriva poporului său”.

Guvernul sirian a afirmat că alegerile de miercuri au arătat că ţara funcţionează normal, în pofida războiului care a ucis sute de mii de oameni şi a determinat alte circa 11 milioane de persoane să ia calea exodului.

Citește și :  Macron i-a adus un omagiu lui Nelson Mandela, primul preşedinte sud-african de culoare

 

Tags: bashar al assadGolfqatarsiria
Categorii: Sinteze