X

Qatarul plăteşte opt miliarde de dolari pentru 24 de avione de vânătoare din Marea Britanie

Qatarul va plăti opt miliarde de dolari (6,8 miliarde de euro) pentru achiziţionarea a 24 de avioane de vânătoare Typhoon din Marea Britanie, au făcut cunoscut autorităţile de la Doha după semnarea definitivă a acestui contract, duminică, de către miniştrii apărării din cele două ţări, transmite AFP. 

Qatarul, izolat de Arabia Saudită şi aliaţii acesteia, anunţase în septembrie un acord cu Marea Britanie pentru cumpărarea a 24 de avioane de vânătoare, unul din cele mai mari contracte de apărare semnate de emirat de la începutul crizei din Golf, la 5 iunie. Până în prezent însă nu precizase valoarea exactă a tranzacţiei.

Potrivit ministrului britanic al apărării, Gavin Williamson, este cea mai importantă comandă de avioane de vânătoare Typhoon din ultimul deceniu.

“Aceste avioane formidabile vor întări mijloacele militare ale Qatarului pentru a face faţă provocărilor pe care le împărtăşim în Orientul Mijlociu”, a declarat cu prilejul semnării acordului omologul său qatariot, Khalid bin Mohammad Al Attiyah.

Cei doi miniştri au semnat, de asemenea, un acord privind înfiinţarea unui escadron aerian comun pentru a garanta securitatea în cursul Campionatului Mondial de fotbal din 2022, organizat de emirat, se arată într-un comunicat al armatei Qatarului.

Pe de altă parte, emiratul şi-a exprimat intenţia de a cumpăra şi alte echipamente militare din Marea Britanie, contracte binevenite pentru această ţară care negociază în prezent ieşirea din Uniunea Europeană cu o factură estimată la zeci de miliarde de euro.

La 7 decembrie, în cursul vizitei preşedintelui Emmanuel Macron, Doha a semnat un contract pentru cumpărarea a 12 avioane de vânătoare Rafale din Franţa.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar, pe care îl acuză că susţine grupări islamiste extremiste şi se apropie de Iran. Micul emirat respinge acuzaţiile, denunţând o tentativă de “punere sub tutelă” de către “cvartetul” arab.

Tags: Arabia sauditaavioane de vânătoare Rafaleavioane de vânătoare TyphoonBahrainuldohaegiptEmiratele Arabe UniteEmmanuel MacronGavin WilliamsonKhalid bin Mohammad Al Attiyahqatarstiri
Categorii: Sinteze