X

Qin Gang, un consilier de încredere al preşedintelui Xi Jinping, noul șef al diplomației chineze

Qin Gang, un consilier de încredere al preşedintelui chinez Xi Jinping, a fost numit noul ministru de externe al ţării, a informat vineri radioul de stat, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Qin, în vârstă de 56 de ani şi în prezent ambasador al Chinei în Statele Unite, îl înlocuieşte pe Wang Yi, care a fost ministru de externe în ultimul deceniu. Wang, 69 de ani, a fost promovat în biroul politic al Partidului Comunist Chinez în octombrie şi este de aşteptat să joace un rol mai mare în politica externă.

Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

O stea în ascensiune în ministerul de externe, Qin a îndeplinit diverse funcţii inclusiv ca purtător de cuvânt al ministerului.

El a fost şef de protocol al lui Xi între 2014 şi 2018.

După numirea sa, Qin se va întoarce la Beijing de la Washington după 17 luni ca al 11-lea ambasador al Chinei în Statele Unite.

Într-un eseu publicat în revista bilunară americană National Interest în această săptămână, Qin a oferit o privire de ansamblu asupra poziţiei Chinei cu privire la politica externă şi a reiterat că relaţiile China-SUA nu înseamnă un joc cu sumă zero, notează Reuters.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

Tags: BeijingChinaQin GangWang YiXi Jinping
Categorii: Știrile zilei