X

R. Moldova a depășit România în lupta împotriva corupției

R. Moldova a depășit România în lupta împotriva corupției

R. Moldova a depășit România în lupta împotriva corupției și se află pe poziția a 35-a la nivel global în Indexul Integrității Publice (IPI), cu șase locuri în fața României.

R. Moldova se numără printre cele 22 de țări care au înregistrat îmbunătățiri în controlul corupției, în timp ce România stagnează, iar topul IPI este condus de Danemarca, Norvegia, Finlanda, Noua Zeelandă și Estonia, transmite Ipn.md.

Citeşte şi: Milioane de lei au ajuns în conturile MAN şi ‘Şansă’ de la donatori-fantomă

Prognoza globală a Centrul European de Cercetare în domeniul luptei Anticorupţie şi al Construirii Statului de Drept (ERCAS) pentru anul 2024 nu este una încurajatoare.

R. Moldova a depășit România în lupta împotriva corupției

„Nu există multe coaliții politice pentru buna guvernare, unificate printr-un singur program privind eliminarea privilegiilor și creșterea transparenței, în întreaga lume. Dacă societatea politică bună nu se asociază cu o mișcare deliberată clară, populiștii vor rămâne ceea ce au fost de ceva vreme – principalii câștigători politici din cauza nemulțumirii față de corupție”, previzionează directorul ERCAS, în analiza rezumativă intitulată „Cum va evolua corupția în 2024? Revizuirea trecutului pentru a prognoza viitorul”.

R. Moldova excelează în ceea ce privește transparența (capitol la care intră în TOP 10 global) și cetățenia digitală.

R. Moldova a depășit România în lupta împotriva corupției

„Verificarea actuală a sistemului judiciar este necesară, dar rezultatele rămân să fie validate de performanțele viitoare. R. Moldova are un record de transparență, ajungând în top zece la nivel mondial și are o masă critică de e-cetățeni. Țara are mare nevoie de sprijinul UE pentru a-și rezolva problemele structurale care subminează buna guvernare, zonele gri legate de Transnistria separatistă și moștenirea sa sovietică în general”, se arată în analiză.

Centrul European de Cercetare în domeniul luptei Anticorupţie şi al Construirii Statului de Drept a utilizat șase indicatori pentru Indexul Integrității Publice 2023. Aceștia sunt: transparența administrativă, servicii online, transparența bugetară, independența sistemului judiciar și (cetățenie digitală) E-cetățenie și  libertatea presei.

Tags: coruptieIndexul Integrității Publice (IPI)R. MoldovaRomania
Categorii: JustiţieȘtirile zilei