X

R.Moldova: Igor Dodon a refuzat să voteze la referendumul consultativ pentru reducerea numărului de parlamentari

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a refuzat să voteze la referendumul republican consultativ organizat duminică în ţara sa. Acesta s-a prezentat la secţia de votare la care este arondat, însă a solicitat membrilor biroului secţiei de votare doar buletinele de vot pentru alegerea noilor parlamentari ai Republici Moldova, nu şi buletinul pentru referendum, transmite Agerpres.

“Eu am luat buletine care se referă doar la votul deputaţilor în Parlamentul Republici Moldova pentru că consider că pe celelalte două nu este un efect direct, este un referendum consultativ şi nu va fi modificată Constituţia, dar dacă va fi de modificat Constituţia, în primul rând trebuie interzisă trecerea deputaţilor dintr-un partid în altul.

Citește și : O nouă lovitură pentru Maduro. Un al cincilea militar îl abandonează şi i se alătură lui Guaido

În paralel cu alegerile parlamentare, în Republica Moldova are loc, duminică, şi un referendum republican consultativ în cadrul căruia electoratul este chemat să îşi exprime punctul de vedere faţă de reducerea numărului de parlamentari şi faţă de introducerea unei modalităţi de retragere a mandatului unui parlamentar. Cele două întrebări înscrise pe buletinul de vot pentru referendum sunt: “Sunteţi pentru reducerea numărului deputaţilor din Parlament de la 101 la 61?” şi “Sunteţi pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputaţii din funcţie dacă nu îşi îndeplinesc corespunzător obligaţiile?”.

Tags: alegerile parlamentareConstitutiaigor dodonreferendumrepublica moldova
Categorii: Diaspora