R.Moldova îşi va închide spaţiul aerian pentru aviaţia civilă pe 1 iunie, când găzduieşte summitul Comunităţii Politice Europene

Publicat:

Republica Moldova îşi va închide spaţiul aerian pentru aviaţia civilă pe 1 iunie din motive de siguranţă pe durata găzduirii summitului Comunităţii Politice Europene (EPC), a anunţat joi autoritatea de aviaţie civilă de la Chişinău, relatează Reuters, potrivit agerpres

Republica Moldova aşteaptă 47 de şefi de stat şi de guvern şi lideri ai instituţiilor UE la summitul EPC, menit să apropie statele membre de alte 17 ţări europene.


Citește și : Mai mulţi analişti spun că Moscova şi-a înscenat atacul asupra Kremlinului

“Pentru a asigura securitatea aviaţiei, zborurile tuturor avioanelor civile vor fi interzise în întreg spaţiul aerian al Republicii Moldova”, a menţionat sursa citată.

Autoritatea de aviaţie civilă a menţionat că spaţiul aerian va fi închis complet pe 1 iunie şi va fi redeschis a doua zi dimineaţă, la ora locală 07.00. Numai zborurile avioanelor oficiale vor fi permise, a precizat autoritatea.

O interdicţie asupra zborului dronelor va dura mai mult, urmând să înceapă de pe 31 mai.

Republica Moldova, care se află între Ucraina şi România, este zguduită de războiul declanşat de Rusia în Ucraina, pe care preşedinta Maia Sandu l-a denunţat în mod repetat, notează Reuters. Fragmente de rachete lansate în timpul conflictului ucrainean au aterizat în Republica Moldova.

Citește și : Ruşii dau vina pe americani pentru atacul cu drone asupra Kremlinului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.