R. Moldova obține prima medalie la Jocurile Europene Paralimpice de Tineret

Sportivul Vadim Crețu a obținut medalia de argint la para judo, categoria 73 kg, în cadrul Jocurilor Europene Paralimpice de Tineret 2025, desfășurate la Istanbul, Turcia. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării duminică, 27 iulie, care a menționat că este pentru prima oară când sportivii din R. Moldova participă la această competiție continentală.

Republica Moldova a fost reprezentată la EPYG 2025 de patru judocani: Vadim Crețu, Simion Bondarenco (62 kg), Anatol Bulat (90 kg) și Anastasia Cușnir (46 kg), toți evoluând la para judo, un sport aflat în plină dezvoltare în țară.

Citește și: Șase sportivi și un antrenor au rămas fără titluri și categorii: Dan Perciun le-a retras, printr-un ordin, după ce tot el le-a conferit

La ediția din acest an a Jocurilor Europene Paralimpice de Tineret au participat aproximativ 700 de sportivi din 31 de țări.

Competiție care s-a desfășurat în perioada 21 iulie – 28 iulie 2025, la Istanbul, Turcia. Deplasarea lotului național a fost posibilă cu sprijinului Ministerului Educației și Cercetării.

This post was last modified on 27/07/2025 16:27 16:27

Tags: Jocurile Europene Paralimpice de TineretmedalieR. Moldova
Social