
Republica Moldova participă în premieră la reuniunea informală a miniștrilor muncii și afacerilor sociale din statele membre ale Uniunii Europene (EPSCO), desfășurată în Irlanda. În cadrul evenimentului sunt discutate politici privind combaterea sărăciei, protecția lucrătorilor și integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, în contextul avansării procesului de integrare europeană, relatează MOLDPRES.
Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în cadrul reuniunii sunt abordate subiecte precum combaterea sărăciei pe parcursul vieții, consolidarea protecției lucrătorilor într-o piață a muncii aflată în schimbare și facilitarea integrării persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
„Participarea Republicii Moldova la reuniunea EPSCO demonstrează că țara noastră este un partener credibil al Uniunii Europene și că reformele din domeniul muncii produc rezultate vizibile. Obiectivul nostru este să construim o piață a muncii mai modernă, mai incluzivă și mai apropiată de standardele europene, astfel încât fiecare cetățean să beneficieze de locuri de muncă decente și de mai multe oportunități.”, a declarat Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
În cadrul evenimentului, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, prezintă principalele rezultate ale reformelor din domeniul ocupării forței de muncă, inclusiv creșterea ratei de ocupare, majorarea ocupării femeilor și reducerea ponderii tinerilor NEET. De asemenea, sunt evidențiate modernizarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și intensificarea combaterii muncii nedeclarate, care au contribuit la reducerea ocupării informale la 17,3%, cel mai scăzut nivel din ultimii ani.
În marja reuniunii, ministra Natalia Plugaru are întrevederi bilaterale cu oficiali din Irlanda și Cehia, în vederea avansării negocierilor privind acordurile de securitate socială și extinderii cooperării în domeniul ocupării forței de muncă și protecției sociale.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Agenda vizitei include și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor Workplace Relations Commission, Health and Safety Authority și EUROFOUND, axate pe drepturile lucrătorilor, securitatea și sănătatea în muncă, precum și dezvoltarea politicilor publice bazate pe date privind piața muncii.