
Daily Mail
Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor colabora pentru a combate imigrația ilegală. Acordul între cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală a fost ratificat astăzi de Parlament, transmite MOLDPRES.
Documentul stabilește proceduri rapide și eficiente pentru identificarea și returnarea în siguranță a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de ședere legală pe teritoriul ambelor state.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
Totodată, conform Acordului, atât Republica Moldova, cât și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se obligă să asigure și să garanteze drepturile, obligațiile și responsabilitățile care decurg din dreptul internațional.
Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind readmisia persoanelor aflate în situație de ședere ilegală a fost întocmit la Chișinău, la 20 noiembrie 2024.
Până în prezent, Republica Moldova a încheiat acorduri similare cu alte șase state – Ucraina, Georgia, Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Regatul Danemarcei și Republica Cehă.
This post was last modified on 30/04/2025 21:18 21:18