R. Moldova va acorda cărţi de rezidență mai multor categorii de persoane

Moldova va introduce, de la 1 ianuarie 2026, Cartea de rezidență, destinată străinilor cu drept de ședere, apatrizilor, refugiaților și persoanelor cu protecție umanitară.

Aceasta va avea forma unui card bancar, cu elemente avansate de securitate, date biometrice și semnătură electronică, transmite IPN.

Citeşte şi: Naţionala Moldovei s-a făcut de râs la Oslo! Tricolorii au bătut recordul negativ în faţa norvegienilor – Stiripesurse.md

Cartea de rezidență, elaborată de Agenția Servicii Publice, va fi eliberată de Inspectoratul General pentru Migrație. Proiectul privind instituirea documentului a fost aprobat de Guvern, cu asumarea de a respecta standardele europene de securitate pentru acte de identitate.

Tot din 2026, pașapoartele și documentele de călătorie vor fi emise cu coduri noi, conform normelor internaționale ICAO, pentru verificări mai rapide și sigure la hotar.

Autoritățile subliniază că aceste schimbări urmăresc creșterea siguranței, reducerea birocrației și un acces mai ușor la serviciile electronice pentru cetățeni.

This post was last modified on 10/09/2025 14:39 14:39

Tags: Agenţia Servicii Publice (ASP)cărţi de rezidențăInspectoratul General pentru Migrație (IGM)
Social