X

Rabinul Israelului şi ambasadorul american se roagă pentru sănătatea lui Trump

Rabinul Israelului s-a rugat luni pentru ca preşedintele american Donald Trump să se vindece de COVID-19, invocând numele acestuia în timpul unei ceremonii ocazionate de o sărbătoare evreiască la Zidul Plângerii, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Susţinerea pentru Trump, care a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului şi a mutat în acest oraş ambasada SUA, este puternică în rândul israelienilor, care din cauza epidemiei de COVID-19 petrec perioada sărbătorilor evreieşti sub al doilea ”lockdown” din acest an.

Citeşte şi: Un student evreu a fost atacat cu lopata în faţa unei sinagogi din Germania

”Fie ca El, care i-a binecuvântat pe străbunii noştri Abraham, Isaac şi Iacob, Moise, Aaron, David şi Solomon să-l tămăduiască pe Donald John, fiul lui Fred”, s-a rugat Shmuel Rabinovitch, rabinul Zidului Plângerii, cel mai sfânt loc de rugăciune al iudaismului.

”Fie ca Sfântul Binecuvântat să reverse compasiune pentru el, să-l restabilească, să-l vindece, să-i dea putere, să-l readucă la viaţă”, a continuat rabinul, recitând rugăciunea tradiţională pentru cei bolnavi, din partea celor doi rabini şefi ai Israelului şi a ambasadorului american David Friedman.

Citeşte şi: Trump a ieşit din spital pentru a-şi saluta susţinătorii

Aceştia din urmă au participat la ceremonia care a coincis cu festivalul Sukkot, la care membri ai elitei ecleziastice iudaice binecuvântează publicul într-un psalm la Zidul Plângerii.

Însa de data aceasta participarea a fost semnificativ redusă, ca urmare a restricţiilor antiepidemice. Potrivit ambasadorului american, au fost numai 20 de participanţi, faţă de mii câţi veneau de obicei la acest eveniment. ”Mă voi ruga pentru mila lui Dumnezeu şi pentru însănătoşirea tuturor celor afectaţi de COVID-19 în lume”, a declarat ambasadorul David Friedman.

Tags: ambasadorcovid-19David FriedmanDonald TrumpisraelrabinSUASukkotZidul Plângerii
Categorii: SănătateSinteze