X

Racheta descoperită în Italia a fost la un moment dat vândută de Qatar

Qatarul a anunţat marţi că o rachetă descoperită de poliţie în Italia s-a aflat în trecut în posesia armatei qatariote şi a fost vândută, în 1994, unei terţe ţări, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

“Qatarul cooperează în prezent foarte strâns cu părţile implicate, printre care Italia, pentru a descoperi faptele şi este foarte preocupat de modul în care o rachetă vândută în urmă cu 25 de ani a fost găsită în mâinile unei terţe părţi nestatale”, a declarat pe Twitter o purtătoare de cuvânt a ministerului qatariot de externe, Lolwah al-Khater.

Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor îl acuză pe Trump de rasism

Purtătoarea de cuvânt a precizat că dispozitivul, o rachetă aer-aer Matra de fabricaţie franceză, a fost vândut de Doha, “în 1994, în cadrul unei vânzări a 40 de rachete Matra Super 530 unei naţiuni prietene care doreşte să nu fie identificată în acest stadiu al anchetei”.

Poliţia italiană a descoperit racheta după ce a reperat simpatizanţi neonazişti care păreau să încerce să vândă arme. Poliţiştii au ajuns până la hangar din Rivanazzano Terme, în provincia Pavia, la aproximativ 70 de kilometri sud-vest de Milano.

“În cursul operaţiunii, a fost confiscată o rachetă aer-aer în perfectă stare de funcţionare şi utilizată de armata Qatarului”, a declarat poliţia într-un comunicat.

Racheta este un model francez Matra Super 530F, cu o masă de 245 de kilograme şi o lungime de 3,54 metri.

În total, poliţiştii au anunţat că au găsit nouă puşti de asalt, o mitralieră Scorpion, trei puşti de vânătoare, şapte pistoale, 20 de baionete, 306 articole de tir (încărcătoare, amortizoare, ochelari), peste 800 de muniţii de diverse calibre, precum şi cabina de pilotaj a unui avion de luptă.

Poliţia a arestat trei persoane: proprietarul hangarului, un elveţian de 42 de ani, asociatul său italian în vârstă de 51 de ani, precum şi Fabio Del Bergiolo, în vârstă de 50 de ani, candidat fără succes pentru un post de senator din partea partidului neofascist Forza Nuova la alegerile din 2001.

Citește și : Ursula von den Leyen, aleasă prima preşedintă a Comisiei Europene

Mica grupare neofascistă a afirmat într-un comunicat că nu are nicio legătură cu afacerea în cauză.

Raidul a survenit în urma unor investigaţii vizând cetăţeni italieni care s-au alăturat miliţiilor proruse în regiunea separatistă Donbass, în estul Ucrainei. Potrivit poliţiei, Del Bergiolo încerca să vândă racheta unuia dintre aceşti suspecţi.

Tags: dohaDonbassFabio Del BergioloForza NuovaitaliaMatra Super 530FMilanoPaviaqatarrachetaRivanazzano Termeucraina
Categorii: Externe