X

Racheta europeană Vega a plasat un satelit pe orbita Pământului în cadrul ultimei sale misiuni

Racheta europeană Vega a plasat un satelit pe orbita Pământului în cadrul ultimei sale misiuni

Racheta Vega a fost lansată miercuri de la Centrul Spaţial Kourou din Guyana Franceză şi a plasat pe orbita Pământului un satelit de monitorizare, îndeplinind astfel cu succes ultima sa misiune în configuraţia sa clasică, confirmând revenirea Europei la regimul de suveranitate spaţială, informează AFP.

Programată iniţial pentru marţi, dar amânată cu 24 de ore din cauza unor “probleme electrice la nivelul conexiunilor de la sol”, potrivit grupului Arianespace, lansarea a avut loc în cele din urmă miercuri seară la ora locală 22:50 (01:50 GMT), a precizat un corespondent al AFP aflat la faţa locului, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

“Lansare realizată cu succes pentru ultima misiune Vega de la portul spaţial al Europei!”, a transmis Centrul Spaţial Kourou din Guyana Franceză într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X.

Racheta Vega a transportat satelitul Sentinel-2C din programul Copernicus al Uniunii Europene, care a fost plasat apoi cu succes pe o orbită heliosincronă la o altitudine de aproximativ 775 de kilometri, la 57 de minute şi 27 de secunde după lansare, a anunţat apoi grupul Arianespace pe aceeaşi reţea de socializare.

Făcând parte din programul spaţial de monitorizare a Pământului, satelitul Sentinel-2C susţine o gamă largă de aplicaţii operaţionale, inclusiv supravegherea calităţii apei, gestionarea catastrofelor naturale – precum incendii de pădure, seisme şi inundaţii – precum şi detectarea emisiilor de metan.

Această misiune, denumită VV24, a fost ultima pentru lansatorul italian Vega, dezvoltat de compania Avio şi aflat în serviciu din 2012, înainte de a fi înlocuit de Vega C, o versiune îmbunătăţită şi mai puternică, dar menţinută la sol din 2022 în urma unui accident ce a dus la distrugerea a doi sateliţi Airbus.

La două luni după zborul inaugural al rachetei Ariane 6, această misiune “este a doua parte din restaurarea autonomiei spaţiale şi a autonomiei strategice europene”, a declarat înaintea lansării de miercuri Philippe Baptiste, preşedintele Centrului Naţional de Studii Spaţiale (CNES) din Franţa.

Sfârşitul unui an negru

Succesul înregistrat la începutul lunii iulie de primul zbor al rachetei Ariane 6, a cărei dezvoltare a acumulat o întârziere de patru ani, le-a dat aripi europenilor şi a marcat sfârşitul unui “an negru”, pe durata căruia “Bătrânul Continent” a fost privat de accesul la spaţiu.

Reluarea zborurilor lansatoarelor din UE este cu atât mai strategică pentru europeni cu cât aceştia se luptă să concureze cu gigantul american SpaceX, care îşi lansează rachetele reutilizabile Falcon 9 de aproximativ două ori pe săptămână.

Un optimism prudent se impune în ceea ce priveşte racheta Vega C, al cărei prim zbor comercial din decembrie 2022 s-a încheiat cu un eşec, în timp ce Europa era deja privată de lansatoarele Soyuz după invazia rusă din Ucraina şi de întârzierile acumulate în dezvoltarea rachetei Ariane 6.

“Sunt însă încrezător. Vom putea fi pregătiţi la sfârşitul lunii noiembrie să lansăm Vega C”, a declarat Toni Tolker-Nielsen, directorul departamentului de transport spaţial din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), adăugând că designul motorului acestei rachete, aflat la originea mai multor anomalii, a fost “complet revizuit” şi că ultimele teste au fost concludente.

“Vega C este supusă unei mari presiuni, dar nu există niciun motiv pentru care să nu funcţioneze bine”, a spus el.

Conform declaraţiilor sale, ESA pregăteşte de acum cel de-al doilea zbor al rachetei Ariane 6 în luna decembrie, precum şi şase lansări pentru Ariane 6 şi patru lansări pentru Vega C în anul 2025.

“Am ieşit dintr-o criză tehnică şi politică a lansatorului”, a declarat Pierre Lionnet, director de cercetare în cadrul Eurospace, asociaţia industriaşilor europeni din sectorul spaţial.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

“În schimb, marele semn de întrebare este acela de şti cine va cumpăra suficiente lansări pentru ca operatorul şi companiile industriale să poată furniza servicii la un tarif acceptabil pentru clienţi şi care ar permite întregului lanţ industrial să facă profit”, a adăugat el.

Dintre toate puterile spaţiale, UE este “cel mai mic client în ceea ce priveşte nevoile de lansări” şi trebuie să îşi găsească locul pe o piaţă “care s-a modificat radical”, a concluzionat Pierre Lionnet.

Toni Tolker-Nielsen de la ESA consideră că UE va avea nevoie de cel puţin “zece ani” pentru a deveni competitivă în acest domeniu în raport cu Statele Unite.

Tags: pamantsatelitVega
Diverse