
Racheta balistică intercontinentală trasă joi dimineaţa de Rusia asupra Ucrainei nu avea focos nuclear, a anunţat pentru AFP o sursă din cadrul forţelor aeriene ucrainene, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.
“Este evident” că racheta nu avea încărcătură nucleară, dată fiind amploarea limitată a pagubelor, a adăugat sursa.
Potrivit Kievului, Rusia a atacat oraşul ucrainean Dnipro (centru-est) cu nouă rachete, dintre care una intercontinentală. Atacul a făcut doi răniţi şi pagube minore, potrivit autorităţilor regionale.
Kievul a acuzat joi Rusia că a tras pentru prima dată o rachetă intercontinentală asupra teritoriului ucrainean, utilizând acest vector de descurajare nucleară fără încărcătură atomică, în toiul unei noi escaladări ruso-occidentale pe marginea conflictului din Ucraina.
“O rachetă balistică intercontinentală a fost lansată dinspre regiunea rusă Astrahan”, în sudul ţării, au anunţat forţele aeriene ale Ucrainei într-un comunicat.
“Este pentru prima dată. Nu am avut niciodată până acum acest gen de rachete”, a precizat o sursă din cadrul acestor forţe.
Rachetele intercontinentale sunt concepute pentru a transporta focoase nucleare şi a lovi la mii de kilometri distanţă.
Această lansare, dacă este confirmată, marchează o nouă escaladare, în condiţiile în care Rusia a declarat că pregăteşte un răspuns “corespunzător” la recurgerea de către Ucraina la rachete occidentale pe teritoriul rus, ceea ce Moscova calificase drept linie roşie.
Două persoane au fost rănite joi în atacuri ruse asupra oraşului Dnipro, a anunţat anterior guvernatorul regional Serhii Lîsak, care însă nu a precizat tipul de armament utilizat pentru acest atac.
Alţi 15 oameni au fost răniţi într-un alt atac la Krivoi Rog (Krivîi Rih), un oraş situat la circa o sută de kilometri sud-vest de Dnipro, potrivit lui Lîsak.
Atacul de joi s-a produs într-un moment în care tensiunile se află la cel mai înalt nivel între Moscova şi Occident, odată cu apropierea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie, revenire anticipată ca o schimbare de poziţie în problema Ucrainei.
Rusia, care a lansat un atac la scară mare împotriva Ucrainei în urmă cu aproape trei ani, şi-a înmulţit în ultimele zile loviturile de amploare asupra Ucrainei şi avertismentele la adresa aliaţilor Kievului.
Ministerul Apărării rus a anunţat joi că a doborât “două rachete de croazieră ‘Storm Shadow’ de fabricaţie britanică’ trase de Ucraina care vizau teritoriul rus, fără a preciza locul sau momentul acestei interceptări.
Aceasta confirmă prima utilizare de către Kiev a acestui tip de armament împotriva teritoriului rus.
This post was last modified on 21/11/2024 14:26 14:26