X

Rafael Mariano Grossi este oficial noul director general al AIEA

Argentinianul Rafael Mariano Grossi a fost ales luni, la Viena, în funcţia de director general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), transmite EFE, potrivit agerpres.

Delegaţii statelor membre ale agenţiei nucleare a ONU au aprobat prin consens numirea diplomatului sud-american ca nou responsabil şef al AIEA cu un mandat de patru ani, care va începe oficial de marţi.

Citește și: Vremea rea provoacă decese în Franța. Printre victime se află și trei salvatori!

Grossi, 58 de ani, până în prezent ambasador al Argentinei în Austria şi la organismele internaţionale din Viena, îi succede în funcţie japonezului Yukiya Amano.

După decesul lui Amano, în iulie, Rafael Grossi s-a aflat în cursa finală pentru acest post cu diplomatul român Cornel Feruţă. La finalul lui octombrie, diplomatul argentinian a obţinut 24 de voturi în Consiliul Guvernatorilor al AIEA, iar cel român zece voturi.

Citește și: Australia face un grup special de lucru pentru combaterea spionajului chinez

Yukiya Amano a fost al cincilea director general al AIEA, fiind ales prima dată în decembrie 2009 şi reales în 2013 şi 2017. El a fost precedat în funcţie de Mohamed ElBaradei (1997-2009), Hans Blix (1981-1997), Sigvard Eklund (1961-1981) şi Sterling Cole (1957-1961).

Tags: Agentia Internationala pentru Energia Atomica (AIEA)AustriaCornel FeruţăRafael Mariano GrossiVienaYukiya Amano
Categorii: Diaspora