X

Raidurile aeriene ale coaliţiei internaţionale contra SI, au ajuns la cel mai redus nivel

Loviturile aeriene ale coaliţiei internaţionale contra grupării Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak au ajuns în noiembrie la cel mai redus nivel, a indicat marţi un purtător de cuvânt al coaliţiei, colonelul american Ryan Dillon, transmite agerpres .

După ascensiunea Statului Islamic în 2014 şi cucerirea unor vaste teritorii în Irak şi Siria de către jihadişti, Statele Unite au creat o coaliţie internaţională pentru a neutraliza poziţiile SI în cele două ţări.

O ‘singură’ lovitură aeriană a fost efectuată pe 8 noiembrie contra jihadiştilor, a indicat pe Twitter colonelul Ryan Dillon. Acesta a amintit că numărul zilnic al acestor lovituri ajunsese şi la 50 în perioada de vârf a campaniei antijihadiste lansate în urmă cu trei ani.

”Aproape întregul teritoriu controlat cândva de SI a fost recucerit; 7,5 milioane de persoane nu se mai află sub controlul” organizaţiei jihadiste, a precizat purtătorul de cuvânt citat.

Citește și : Iranul a facut apel la Uniunea Europeană să nu lase acordul nuclear din 2015 la mâna SUA

Totuşi, Statul Islamic deţine câteva redute în zona deşertică de la frontiera siriano-irakiană, după ce a pierdut pe rând marile oraşe aflate sub controlul său.

Mosul, al doilea oraş ca mărime din Irak, a fost recucerit de forţele armate irakiene în luna iulie, iar în octombrie jihadiştii au pierdut şi Raqqa, capitala de facto a SI, aflată în nordul Siriei.

Coaliţia internaţională anti-SI reuneşte 60 de ţări, însă doar câteva, în special Marea Britanie şi Franţa, au luat parte activ la operaţiuni militare alături de SUA.

Tags: IrakLoviturile aerieneRaqqaRyan DillonSIsiriaStatele Unite
Categorii: Sinteze