Raisi a sosit la Damasc, în prima vizită a unui preşedinte iranian în Siria după 2011

Publicat:

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a sosit miercuri la Damasc pentru discuţii cu omologul său sirian Bashar al-Assad, în prima vizită a unui preşedinte al Republicii islamice în Siria de la debutul războiului în această ţară, în 2011, transmit Reuters şi AFP, citând media de stat din Siria, potrivit agerpres.

Raisi, a cărui ţară susţine ferm guvernul sirian, este însoţit de o ‘mare delegaţie ministerială politică şi economică’ pentru vizita sa de două zile, în care va avea discuţii cu Bashar al-Assad, ‘urmate de semnarea mai multor acorduri’, mai ales în domeniul energiei, potrivit agenţiei SANA şi cotidianului al-Watan.


Citeşte şi: Razie cu aproape 300 de arestări într-o anchetă Europol asupra Dark Web – Black News

Vizita este prima a unui preşedinte iranian în Siria, ţară unde Teheranul i-a furnizat sprijin economic, politic şi militar regimului lui Bashar al-Assad, contribuind la bascularea conflictului în favoarea Damascului.

Atragerea de capitaluri pentru a finanţa reconstrucţia ţării este o prioritate pentru guvernul sirian de când forţele sale au recucerit majoritatea teritoriilor pierdute la începutul războiului.

Vizita lui Raisi are loc într-un context de încălzire a relaţiilor diplomatice în regiune, marcat de dezgheţul survenit între Arabia Saudită şi Iran.

Mai multe capitale ostile mult timp regimului de la Damasc au reluat recent relaţiile cu acesta, mai ales după seismul devastator din februarie.

Vorbind la postul pro-iranian al-Mayadeen în ajunul vizitei, Raisi a afirmat că aceasta va ‘consolida şi dezvolta’ legăturile cu Siria şi alţi aliaţi, inclusiv cu Hezbollahul libanez, care a intervenit de asemenea în Siria de partea lui Assad.

Purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Bahadori Jahromi, a afirmat că vizita îmbracă o ‘importanţă strategică’ pentru cele două ţări şi că obiectul său este de ordin ‘economic’.

‘Cele două ţări au cooperat cu succes în domeniile securităţii şi combaterii terorismului’ şi ‘pot, de asemenea, să coopereze în ce priveşte reconstrucţia’ Siriei, a adăugat el.

Încă de la începutul conflictului, Teheranul a trimis militari prezentaţi drept consilieri, pentru a susţine armata siriană.

Citeşte şi: Sudan: mitul arab al ‘stabilității’ contrarevoluționare a fost spulberat – Black News

Din 2013, Iranul a deschis linii de credit mai ales pentru a garanta necesarul de petrol al Siriei, lovită de un embargou internaţional.

În 2019, Damascul şi Teheranul au semnat acorduri bilaterale în mai multe domenii, unul din ele vizând inaugurarea de noi porturi în oraşele de coastă Lattakia şi Tartous.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.