Ramzan Kadârov este gata să demisioneze şi-l lasă pe Putin să-i aleagă succesorul

Publicat:

Liderul cecen Ramzan Kadârov a anunţat că este pregătit să renunţe la funcţie, lăsând Kremlinul să îi aleagă succesorul, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Kadârov (41 de ani), tatăl a 12 copii, a fost acuzat de organizaţiile pentru drepturile omului de arestări arbitrare şi torturi contra opozanţilor, toleranţă zero faţă de minorităţile sexuale şi declaraţii politice stânjenitoare pentru Kremlin.


Citeşte şi: Chişinăul a rezolvat problema şcolilor româneşti din Transnistria

Fost rebel islamist, aflat la conducerea Ceceniei începând din 2007, Kadârov a fost reconfirmat în funcţie de preşedintele rus Vladimir Putin în martie anul trecut, dar a fost avertizat că legislaţia rusă trebuie să fie implementată strict în republica caucaziană cu majoritate musulmană.

Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să demisioneze, Ramzan Kadârov a răspuns: ”Pot spune că acesta este visul meu”. ”Cândva a fost nevoie de oameni ca mine pentru a lupta, pentru a pune lucrurile în ordine. Acum avem ordine şi prosperitate … şi a sosit timpul schimbărilor în Republica Cecenă”, a declarat Kadârov pentru postul Rossiya 1.

El a fost întrebat şi pe cine ar vedea drept succesor al său în actuala funcţie. ”Aceasta este prerogativa conducerii statului. Dacă mă întrebaţi, există câteva persoane care sunt 100% capabile de a îndeplini aceste responsabilităţi la cel mai înalt nivel”, a răspuns liderul cecen, fără a oferi alte detalii.

Citeşte şi: Un diplomat rus vede un scenariu APOCALIPTIC în Peninsula Coreea

Devastată de două conflicte în care trupele guvernamentale au luptat contra rebelilor separatişti, Cecenia a fost reconstruită graţie fondurilor generoase venite de la bugetul federal al Rusiei, fiind una dintre regiunile cu cele mai multe subvenţii.

Descriindu-l pe Vladimir Putin drept ‘idolul’ său, Ramzan Kadârov a declarat că este ‘gata să moară’ pentru preşedintele rus şi să-i îndeplinească orice ordin. El a negat ferm orice implicare a cecenilor în asasinarea liderului opoziţiei ruse Boris Nemţov în 2015. În luna iunie, un tribunal moscovit a condamnat cinci bărbaţi ceceni pentru uciderea lui Nemţov, unul dintre cei mai duri critici ai lui Putin. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.