Un raport realizat de o comisie a Partidului Naţional Scoţian relansează dezbaterea asupra independenței

Publicat:

O Scoţie independentă ar putea păstra lira sterlină cel puţin încă zece ani, relevă un raport realizat de o comisie a Partidului Naţional Scoţian (SNP), citat vineri de BBC şi PA, potrivit agerpres.

Documentul de 354 de pagini, prezentat ca un “nou motiv de optimism”, mai notează între altele că atragerea unui număr sporit de migranţi în Scoţia este crucială.


Citește și : Sute de luptători ai Statului Islamic capturaţi în Siria continuă să reprezinte o ameninţare pentru Occident (general britanic)

Un pachet “Come to Scotland” (Veniţi în Scoţia), care să cuprindă stimulente financiare, poate contribui la creşterea demografică a Scoţiei, se menţionează în document.

SNP respinge totodată ideea adoptării euro, exprimându-se în acelaşi timp în favoarea apartenenţei la Uniunea Europeană.

La referendumul privind Brexit din 2016, 62% dintre scoţieni au votat pentru rămânerea în UE, în timp ce în Marea Britanie în ansamblu rezultatul votului a fost de 52% în favoarea ieşirii.

Raportul vizează “relansarea dezbaterii” cu privire la independenţă şi urmează să fie dezbătut în diverse foruri ale SNP în perspectiva conferinţei din toamnă a partidului.

Conform comisiei care a elaborat documentul, multe dintre măsurile propuse ar putea fi implementate şi în lipsa independenţei. Autorul raportului, fostul deputat al SNP în parlamentul scoţian Andrew Wilson, a subliniat că independenţa nu reprezintă o “baghetă magică”, ci doar oferă instrumente care pot contribui la creşterea economică.

Raportul mai susţine că nivelul de trai local l-ar putea “egala pe cel din cele mai dezvoltate ţări mici din lume”, în loc ca Scoţia să se limiteze la a fi “cea mai bună dintre regiunile şi naţiunile Regatului Unit în afară de sud-estul Angliei”.

Citește și : Zborul MH17: Vladimir Putin respinge ferm responsabilitatea Rusiei

La începutul lunii mai, zeci de mii de persoane au manifestat la Glasgow pentru a cere independenţa Scoţiei faţă de Regatul Unit. Manifestaţia anuală a separatiştilor scoţieni a luat amploare după referendumul pentru independenţă din 2014, când naţionaliştii s-au dovedit minoritari, iar 55% din votanţi au optat pentru rămânerea Scoţiei în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Incertitudinea legată de moneda pe care ar urma să o folosească o Scoţie independentă a fost una din problemele-cheie la referendumul din 2014.

Luni, purtătorul de cuvânt al şefei guvernului britanic a afirmat că Theresa May consideră că nu este momentul potrivit pentru un al doilea referendum privind independenţa Scoţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.