Raport: Refugiatele ucrainene se confruntă cu un nivel ridicat de violență fizică, sexuală și psihologică în UE

Refugiatele ucrainene se confruntă cu niveluri ridicate de violență fizică, sexuală și psihologică în statele UE în care s-au stabilit, potrivit unui raport publicat marți de Agenția UE pentru Drepturi Fundamentale.

Aproximativ 2,5 milioane de femei şi fete au părăsit Ucraina de la începutul invaziei ruse în urmă cu exact patru ani şi au primit o protecţie temporară în state membre UE, potrivit stiripesurse.

Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029

Însă, „în pofida protecţiilor oferite de către UE, numeroase femei suferă încălcări grave, iar altele nu se simt în siguranţă”, avertizează directoarea FRA Sirpa Rautio.

”Statele membre UE trebuie să facă în aşa fel încât femeile să primească protecţie, susţinere şi dreptate pentru ceea ce au îndurat, pentru ca să-şi poată reface viaţa”, cere ea.

Ce arată raportul

O refugiată ucraineancă din patru (25%) a trăit un episod de violenţă fizică sau sexuală de la începutul răboiului, iar datele FRA arată că ele prezintă un risc mai mare decât populaţia generală.

Aproximativ 62% dintre aceste refugiate au fost supuse unor violenţe într-unul dintre cele 27 de state membre UE în care trăiesc în prezent, iar 9% în timpul fugii către UE, potrivit FRA.

Aproximativ 39% dintre femei au fost supuse nor violenţe în Ucraina, comise în multe cazuri de către forţe ruseşti.

Raportul FRA are la bază atât o anchetă realizată în 2024 pe un număr de peste 1.200 de ucrainence care au fugit din calea războiului şi trăiesc în Cehia, Germania şi Polonia, cât şi interviuri cu 30 de femei rezidente în aceste ţări şi care au fost supuse unor violenţe.

Citeşte şi: Au început JIHADUL? Atac cu cuţitul la Consulatu Franţei din Jeddah; Un bărbat înarmat a fost împuşcat la Avignon!

Potrivit acestei anchete, 51% dintre ucrainence au fost victime ale hărţuirii sexuale de la începutul războiului, iar 23% ale hărţuirii sexuale online – procente mai mari decât în cazul populaţiei generale a femeilor din UE.

Aproximativ 50% au trăit o agresiune sau s-au confruntat cu reacţii negative atunci când s-au exprimat în ucraineană în public – în Cehia şi Polonia.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Aproape una din patru (25%) ucrainence s-a confruntat cu „oferte de transport, locuinţă sau de locuri de muncă potenţial abuzive”, iar între cele care şi-au găsit de lucru multe recunosc că nu au contract care să le reglementeze programul de muncă, potrivit FRA.

Aproape o treime dintre ele nu au acces la servicii de sănătate pentru a depăşi trauma războiului, iar foarte puţine dintre ele au raportat incidentele poliţiei sau organismelor de ajutoare a refugiaţilor, potrivit agenţiei europene.

This post was last modified on 24/02/2026 18:03 18:03

Tags: refugiat
Externe