X

Răpus de corupţie. Preşedintele judecătorilor EULEX în Kosovo a demisionat

Preşedintele judecătorilor EULEX, organismul european însărcinat cu anchetarea şi judecarea dosarelor sensibile din Kosovo, şi-a anunţat demisia, denunţând ‘corupţia’ din cadrul misiunii, într-un interviu apărut joi în cotidianul francez Le Monde, citat de AFP, potrivit agerpres.

“În ultimele săptămâni, am denunţat mai multe cazuri de corupţie din cadrul misiunii”, a declarat britanicul Malcolm Simmons.

dpa

Citeşte şi: Un lider comunist chinez îşi acuză colegii de rang înalt de practicarea VRĂJITORIEI

În paralel, o sursă europeană de la Pristina intervievată de AFP în legătură cu acuzaţiile britanicului a explicat, fără multe detalii, că există “cinci anchete împotriva sa la Bruxelles, independent de EULEX”. Două sunt în fază finală, a adăugat această sursă.

“EULEX nu este o misiune care urmăreşte să promoveze un stat de drept. Este o misiune politică”, a acuzat judecătorul britanic în interviul pentru Le Monde.

El reproşează EULEX că a dorit “să ducă la căderea unei părţi a clasei politice kosovare, cum a fost cazul lui Fatmir Limaj”, fost comandant al gherilei pro-albaneze UCK şi lider al unui partid care este în opoziţie cu preşedintele Hashim Thaçi.

“Există presiuni constante asupra judecătorilor”, a mai spus Malcolm Simmons, care prezidează adunarea judecătorilor EULEX din 2014.

“Mulţi dintre colegii mei sunt oneşti şi corecţi. Însă ei nu combat sistemul, se acomodează, pentru că ei ştiu că dacă le-ar veni ideea să acţioneze corect, ar avea probleme”, a acuzat el.

Citeşte şi: Asasinat la comandă în Israel? Un om a murit după ce maşina i-a sărit în aer pe autostradă – FOTO

În octombrie 2014, alte acuzaţii de corupţie au fost aduse de o procuroare britanică împotriva unor colegi. Însă acuzaţiile au fost abandonate, ancheta neputând să demonstreze faptele de dare de mită.

EULEX, care numără în prezent 800 de angajaţi, a fost creată în 2008, la câteva luni după ce Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia. Ea are ca mandat să ajute la crearea unui sistem judiciar stabil ocupându-se de dosarele considerate prea sensibile de către justiţia locală.

Tags: coruptieEULEXFatmir LimajHashim ThaciKosovoMalcolm SimmonsUCK
Categorii: Diaspora