Răsturnare de situaţie în Spania! Justiţia RESPINGE reintroducerea măsurilor de izolare în Lerida

Publicat:

Justiţia spaniolă a suspendat luni reintrarea în izolare la domiciliu a locuitorilor unei zone de lângă Lerida, cel mai mare oraş din vestul Cataloniei, ordonată duminică de autorităţile regionale din cauza unei recrudescenţe a cazurilor de contaminare cu SARS-CoV-2, informează AFP, potrivit agerpres.

“Tribunalul din Lerida a decis să nu ratifice măsurile rezoluţiei din 12 iulie” luate de guvernul regional, “întrucât acestea contravin legii”, a indicat pe contul său de Twitter Tribunalul superior de justiţie din Catalonia.


Citeşte şi: Mii de bulgari cer în stradă demisia guvernului Borisov

Această decizie poate fi însă contestată de către autorităţile regionale.

“Examinăm cum să rezolvăm aceasta din punct de vedere juridic”, a declarat responsabila regională pentru sănătate, Alba Verges, la Catalunya Radio.

“Acestea sunt măsuri necesare. Nu le-am fi luat dacă nu ar fi fost absolut necesar”, a declarat ea, solicitând locuitorilor din zona respectivă – cu o populaţie de aproximativ 200.000 de persoane – să rămână în case, în pofida suspendării măsurii de reintrare în izolare de către justiţie.

În faţa creşterii numărului de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2, guvernul catalan a decis duminică să ordone ca de la miezul nopţii să reintre în izolare la domiciliu locuitorii din Lerida şi şapte municipalităţi adiacente (aproximativ 150 km distanţă de Barcelona).

Citeşte şi: Incendiu de proporţii la bordul unui vas de război american (VIDEO)! Cel puţin 21 de oameni sunt răniţi!

Este prima oară când o astfel de decizie este luată în Spania după sfârşitul regimului de izolare la domiciliu.

Zona în cauză a fost deja izolată de restul Cataloniei sâmbăta trecută pentru ca locuitorii să nu poată să o părăsească.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi)

Cel mai bun și cel mai rău scenariu pentru Macron după alegeri (experți francezi) Rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franța vor...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.