X

RĂZBOI comercial între Washington şi Beijing. Donald Trump anunţă măsurile luate împotriva Chinei

Preşedintele american Donald Trump va anunţa joi măsurile pe care intenţionează să le ia împotriva Chinei, acuzată de furt de proprietate intelectuală, a anunţat miercuri Casa Albă, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Mâine (joi), preşedintele Trump va anunţa măsurile pe care a decis să le ia în urma anchetei în baza articolului 301 (…) în legătură cu modul în care China (…) îşi însuşeşte tehnologii americane şi proprietate intelectuală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Raj Shah.

Citeşte şi: Nicolas Sarkozy a fost INCULPAT şi plasat sub control judiciar. Prima reacţie oficială a fostului preşedinte francez

Chiar înainte de anunţul Casei Albe, care a făcut obiectul unor speculaţii intense timp de câteva săptămâni, Beijingul a transmis un avertisment Washingtonului.

Cerând Statelor Unite să nu acţioneze sub impulsul emoţiilor, premierul chinez Li Keqiang a avertizat că un război comercial între cele două mari puteri “nu ar aduce beneficii nimănui” şi că nimeni nu va ieşi învingător.

Miercuri, noul preşedinte al Băncii centrale americane (Fed) Jerome Powell, a recunoscut că un posibil război comercial între Statele Unite şi unii dintre partenerii săi comerciali constituie acum un risc “mai mare” pentru economie decât în trecut.

Citeşte şi: Aproape toate fetele răpite de Boko Haram în Nigeria au fost eliberate

Cu toate acestea, Donald Trump şi-a exprimat de câteva săptămâni dorinţa de a acţiona în privinţa acestei chestiuni.

Washingtonul este îngrijorat în mod special de sistemul de joint-venture impus de Beijing companiilor americane: în schimbul accesului pe piaţa chineză, aceste firme sunt obligate să împărtăşească cu partenerii locali o parte din know-how-ul lor tehnologic.

Tags: Banca Centrala americanaBeijingCasa AlbaChinaDonald TrumpJerome PowellLi KeqiangRaj ShahSUAurt de proprietate intelectualăwashington
Categorii: Știrile zilei