Război pe faţă între fostul şi actualul premier: ‘A PĂCĂLIT DELIBERAT Parisul’

Publicat:

Premierul australian Scott Morrison a “păcălit deliberat” Parisul atunci când a reziliat contractul pentru submarine cu Franţa, a acuzat miercuri predecesorul lui, Malcolm Turnbull, la originea acordului asupra submarinelor franceze, informează AFP, potrivit agerpres.

“Morrison nu a acţionat cu bună credinţă. El a păcălit deliberat Franţa. Ca să-şi justifice comportamentul, el nu are alt argument decât acela de a spune că a făcut aceasta în interesul Australiei”, a explicat Turnbull pentru National Press Club la Canberra.


Citeşte şi: MĂCEL într-o închisoare din Ecuador! 24 de deţinuţi au fost ucişi! – Black News

Fostul premier, al cărui guvern a aprobat contractul pentru submarine cu Franţa în 2016, s-a arătat foarte critic faţă de modul în care Scott Morrison a gestionat schimbarea, în cadrul unei noi alianţe cu Washingtonul şi Londra.

“Franţa crede că ea a fost înşelată şi umilită, şi a fost. Această trădare de încredere va marca relaţiile noastre cu Europa ani de zile de acum încolo”, a adăugat Turnbull. “Guvernul australian a tratat Republica Franceză cu dispreţ”, a spus el.

Potrivit fostului premier, în pofida noului parteneriat în domeniul apărării între cele trei ţări anglo-saxone, niciun contract nu a fost semnat pentru a dota Australia cu submarine cu propulsie nucleară, care ar urma să fie ori britanicele Astute, ori americane Virginia.

“Acum, Australia nu mai are deloc program de submarine noi”, a deplâns el. “Singura certitudine este aceea că noi nu vom avea submarine mai devreme de 20 de ani şi că preţul lor va fi mult mai mare decât al celor de concepţie franceză”.

Morrison a susţinut că decizia de a acorda preferinţă submarinelor cu propulsie nucleară a fost motivată de o schimbare de dinamică în regiunea Asia-Pacific, unde puterea militară chineză îşi sporeşte pretenţiile asupra aproape întregii Mări a Chinei de Sud.

Această schimbare a provocat furia Parisului, care a declarat că a pierdut un contract evaluat la o sumă iniţială de 31 de miliarde de euro. Calificând decizia Canberrei drept “o lovitură pe la spate”, Franţa şi-a rechemat ambasadorii din SUA şi Australia.

După o discuţie la telefon cu omologul său american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat revenirea ambasadorului Franţei la Washington în această săptămână.

Citeşte şi: Biden este CONTRAZIS de generalii săi privind retragerea americană din Afganistan – Black News

În schimb, nicio dată nu a fost avansată în ceea ce priveşte întoarcerea reprezentantului francez la Canberra şi nu a fost anunţată nicio discuţie între Macron şi Morrison.

Scott Morrson şi Malcolm Turnbull sunt doi rivali din cadrul Partidului Liberal australian, primul succedându-i celui de-al doilea în fruntea ţării în august 2018, după ce Turnbull a fost respins de aripa conservatoare a partidului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez

Ministrul Alaiba, în discuție cu omologul său polonez Polonia se află pe locul șapte printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova, iar valoarea comerțul exterior în...

România, lider în importurile de ulei de floarea soarelui din Moldova

România, lider în importurile de ulei de floarea soarelui din Moldova În 2023, România, ca stat membru al UE, a devenit lider în importurile de...

Anatol Țăranu: Noi putem intra în UE realizând concomitent și idealul național, de Unire cu România

Anatol Țăranu: Noi putem intra în UE realizând concomitent și idealul național, de Unire cu România „Cea mai bună integrare europeană este prin Unirea cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.