Războiul din Gaza ar putea “conduce la o conflagraţie mult mai amplă”

Publicat:

Războiul din Gaza ar putea “conduce la o conflagraţie mult mai amplă”

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, şi-a exprimat luni îngrijorarea că războiul din Gaza ar putea conduce la “o conflagraţie mult mai amplă”, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

“Sunt profund îngrijorat de faptul că în acest butoi cu pulbere, orice scânteie ar putea duce la o conflagraţie mult mai amplă”, a spus Volker Türk în faţa Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, adăugând că “acest lucru ar avea implicaţii pentru toate ţările din Orientul Mijlociu şi pentru multe altele” dincolo de această zonă.


Războiul din Gaza ar putea “conduce la o conflagraţie mult mai amplă”

În discursul său în care face un bilanţ al principalelor încălcari ale drepturilor omului la nivel mondial, Türk a menţionat două exemple în care conflictul dintre Israel şi Hamas a avut deja efecte regionale: Libanul şi Yemenul.

“Escalada militară din sudul Libanului între Israel, Hezbollah şi alte grupuri armate este extrem de îngrijorătoare”, a spus Türk, raportând deja 200 de morţi în Liban.

Războiul din Gaza ar putea “conduce la o conflagraţie mult mai amplă”

“Incidentele în care civili, inclusiv copii, paramedici şi jurnalişti, au fost ucişi în atacuri trebuie investigate amănunţit”, a cerut el, amintind că aproximativ 80.000 de israelieni au fost, de asemenea, strămutaţi din zonele de graniţă ale Israelului.

“Este imperativ să facem tot posibilul pentru a evita o conflagraţie mai amplă”, a insistat el.

Citeşte şi: FSB racolează ucraineni în stânga Nistrului – Stiripesurse.md

Rebelii houthi din Yemen vizează nave comerciale în Marea Roşie care perturbă comerţul maritim global şi au condus la o creştere a preţurilor mărfurilor “cu un impact extrem de semnificativ asupra ţărilor în curs de dezvoltare”, a spus Turk.

“Există un risc important ca acest conflict să se extindă chiar în Yemen, cu consecinţe potenţial grave pentru populaţia yemenită, care suferă deja din cauza unei crize umanitare generate de un deceniu de război” civil, a adăugat oficialul ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.