Un pericol real, pericol cosmic, măsurabil și în mișcare rapidă, a ajuns la porțile Europei săptămâna trecută. Plouă cu foc de artilerie, tancurile năvălesc la Kiev, familiile care fug din calea războiului îi văd pe tinerii lor bărbaţi sunt înrolați obligatoriu, casele civililor sunt aruncate în aer și pe străzi curge sânge de pe fețele oamenilor care, cu doar o săptămână înainte se relaxau şi sorbeau un latte în cafenele.
Așa arată când izbucneşte războiul și, oricât de adânc în nisip a ales Occidentul să-și îngroape capul, această invazie nu ar trebui să fie o surpriză. Rusia a avut întotdeauna o serie urâtă și, în ultimii 150 de ani, a fost deosebit de predispusă la brutalitate. În plus, acum mai are la cârmă un alt lider psihopat și criminal: un gangster imperialist care și-a exprimat intențiile cât se poate de clare.
Diferența de astăzi este lipsa de dinți a Occidentului, preferința de a scrie pe Twitter despre ceea ce contează, nu pentru care se luptă și refuzul său persistent de a se implica cu realitatea. Arătând perfect clar, că nu vom lupta cu adevărat, că nu vom pune niciodată bocancul pe pământ, că nu vom arunca niciodată bombe – că, așa cum au susținut oficialii UE săptămâna trecută, nici măcar nu ar trebui să suspendăm Rusia din sistemul de plăți internaționale Swift – este sezon deschis pentru agresori. China îşi freacă palmele, Iranul se uită cu bucurie. Predăm comanda mondială oricui spune că o dorește.
Acest patetic eșec de a acționa cu forță și ca un front unit pentru a preveni atacurile directe asupra Occidentului nu doar a coincis cu, ci a fost cauzat în mare parte de creșterea fixaţiei noastre față de politica identității.
Elitele occidentale și-au pierdut interesul pentru a menține ordinea mondială globală postbelică în tact, devenind în schimb obsedate de discursul polițienesc și de îndoctrinarea instituțiilor cu ideologia „diversitate și incluziune” fără sens. Accentul cadrului nostru moral a fost corectarea „pronumelor” oamenilor. Furia noastră plouă asupra celor care „decorează sexul” sau spun ceva care poate fi manipulat în dovezi de isme sau fobii.
Armata americană, în loc să plănuiască fără milă descurajarea anti-Rusia, anti-China sau anti-Iran de care va depinde lumea liberă, s-a dedat la „rătăciri” – zile în care antrenamentul normal este suspendat în favoarea atelierelor despre pericolul supremației albe și a altor preocupări ‘trezite’ (nu există niciodată vreo pregătire privind extremismul de stânga, cum ar fi jafurile și revoltele favorizate de Antifa în America).
Războiul împotriva Ucrainei a evidențiat – sau ar fi trebuit să apară – îngustimea perversă a ideologiei identitare și a moralității sale parapolitice distractive. Într-adevăr, ironiile sunt aproape prea dureroase. ‘The Woke’ (‘Trezirea’) a normalizat aplicarea greșită gravă a acuzațiilor de „imperialism”, „violență” și distrugerea „siguranței”. A cheltuit ani de energie la lucruri precum „însușirea culturală” – o formă de colonialism, se spune, în care cineva dintr-o cultură aparent cucerește ceva despre care se presupune că este marca înregistrată de alta (o persoană albă care poartă dreadlock, de exemplu, sau în cazuri extreme, gătitul de mâncare asiatică).
Se spune că scriitorii și academicienii care cred în sexul biologic, precum JK Rowling sau filozofa Kathleen Stock, care a fost la Universitatea Sussex, creează un spațiu „periculos” pentru studenți și tineri. Se spune, așa cum a făcut-o Asociația Americană a Vânzătorilor de Librări anul trecut, că trimiterea de copii ale cărții riguros cercetate a reporterului Abigail Shrier despre numărul în creștere bruscă de fete adolescente fără antecedente de disforie care devin trans, a fost un act „violent”. Ea consideră că rasismul „sistemic” și mentalitatea albă colonială sunt cea mai mare amenințare la adresa păcii occidentale. Studenții de la Jesus College din Cambridge spun că nu pot dormi sau munci sau se simt sănătoși într-un colegiu a cărui capelă conține o placă memorială pentru un binefăcător din secolul al XVII-lea – Tobias Rustat – care a avut o mică investiție în comerțul cu sclavi.
În schimb, ucrainenii nevinovați nu pot dormi, munci sau să se simtă sănătoși astăzi, deoarece casele lor sunt bombardate. Acum există imperialism real, susținut de violență reală și toxicitate morală reală, un real dispreț pentru siguranță, care se desfășoară în pragul Occidentului. Un bogeyman autentic, un bigot cu adevărat virulent, care răspândeşte flăcările iadului nu doar asupra Ucrainei, ci și asupra democrației și ordinii occidentale.
Unii ar putea spera că acest lucru ne va zgudui din fixaţia noastră cu simple himere, dar pare îndoielnic; de cele mai multe ori, în moda obosită a modernilor fără spinare, cel mai mult se pare că facem este să adăugăm steaguri ucrainene pe profilurile noastre de socializare pentru a arăta „solidaritate” .
Întregul edificiu al politicii trezite, un embrion din anii 1960 maturizat cu minuțiozitate de-a lungul deceniilor, a luat naștere în cele din urmă ca o tendință dominantă spre amăgirea cu privire la interior despre ceea ce contează cu adevărat. Va fi greu de modificat, atât de ferm este strânsoarea asupra noastră.
Nu este doar trezirea: favorizarea himerelor nebune în detrimentul decenței, urgenței și acțiunii este evidentă și la dreapta, în special în America, unde conservatorii pro-Trump au minimalizat în mod incoerent și persistent amenințarea reprezentată de Putin pentru a câștiga puncte. Luați în considerare comentariile pro-Rusia făcute săptămâna trecută de Tucker Carlson, cel mai influent expert de dreapta al Americii, care a cerut în cadrul emisiunii sale de primă audiență: „[Putin] a produs o pandemie la nivel mondial care mi-a distrus afacerea și m-a ținut în casă timp de doi ani?” Din fericire, acest mod de a privi lumea este mult mai restrâns în Marea Britanie, dar modul ‘trezit’ nu este.
Ucrainenii au rămas fără timp. Cu China privind prin gura cheii și restul Occidentului va rămâne fără timp, dacă nu vom găsi o modalitate de a reveni în contact cu realitatea. Acum că a fost impusă vecinilor noștri, am putea începe cu un respect adecvat pentru termeni precum imperialism, violență, bigotism și pericol.
Libertatea de exprimare nu face un spațiu „nesigur”. Ploaia de bombe aruncată de un nebun neprovocat, pe de altă parte, face acest lucru.
Editorial semnat de Zoe Strimpel şi publicat de The Telegraph.
