Războiul din Ucraina nu a condus până acum la vreun atac cibernetic major împotriva campaniei electorale din Franţa

Publicat:

Războiul din Ucraina desfăşurat de Rusia, ai cărei hackeri au fost deja acuzaţi de ingerinţă electorală în străinătate, nu a condus până acum la vreun atac cibernetic major împotriva campaniei electorale din Franţa, a afirmat un responsabil din cadrul securităţii franceze, notează AFP, potrivit agerpres.

“Până în prezent, nu am constatat un atac masiv care să vizeze un anumit candidat sau campania electorală în general. Dar suntem pe poziţii”, a declarat Laurent Nunez, coordonatorul serviciilor de informaţii şi antiterorism, într-un interviu publicat duminică de Journal du dimanche.


Citește și: Franţa va efectua zboruri de antrenament cu avioane rapide deasupra Bosniei (EUFOR)

În contextul în care Moscova se află izolată la nivel internaţional după invadarea Ucrainei, Parisul criticându-l virulent pe preşedintele Vladimir Putin, “cea mai mare prudenţă” rămâne la ordinea zilei în ce priveşte “eventuala manipulare a informaţiilor la adresa ţărilor occidentale, printre care Franţa”, a spus el.

Dar pentru moment, “din câte putem observa, războiul informaţional se concentrează asupra teatrului conflictului”, a adăugat Laurent Nunez, mai multe site-uri guvernamentale ucrainene fiind victimele unui atac cibernetic de amploare la mijlocul lui ianuarie.

Mii de documente interne din anturajul viitorului preşedinte Emmanuel Macron au fost difuzate pe internet chiar înainte de turul secund al alegerilor prezidenţiale din 2017. Potrivit cotidianului Le Monde şi cercetătorilor de specialitate, hackerii “Fancy Bear” (sau APT28), având legături cu serviciile de informaţii ruse, s-au aflat în spatele atacului.

Acelaşi grup a fost acuzat de serviciile americane de informaţii că a interferat în alegerile prezidenţiale din 2016 pentru a-l favoriza pe Donald Trump, ales în cele din urmă. Zeci de mii de mesaje ale Partidului Democrat şi ale apropiaţilor candidatei sale Hillary Clinton au fost atunci postate online.

Guvernul german a fost, de asemenea, victima unui atac major în 2018, organizat potrivit presei germane de un alt grup de hackeri ruşi numit “Snake”, de asemenea legat de Moscova.

Citește și : Kuleba: Poziţia NATO de a nu crea o zonă de excludere aeriană asupra Ucrainei este ‘frustrantă’

La sfârşitul anului 2021, Franţa a lansat Viginum, o structură guvernamentală responsabilă cu urmărirea ingerinţelor digitale străine.

“Toţi candidaţii la Elysée au fost văzuţi în februarie şi sensibilizaţi în problema atacurilor cibernetice”, a explicat Laurent Nunez, reamintind că la alegerile regionale din 2021 s-au dezvoltat “conturi false în care Franţa era prezentată ca un stat eşuat”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.