Războiul din Ucraina s-ar putea transforma în al Treilea Război Mondial? Mâna dreaptă a lui Lavrov: ‘Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii Alianței’

Publicat:

Războiul din Ucraina s-ar putea transforma în al Treilea Război Mondial? Mâna dreaptă a lui Lavrov: ‘Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii Alianței’

Relaţiile dintre Rusia şi NATO se înrăutăţesc, însă Moscova nu are intenţia de a intra într-un conflict cu o ţară membră a NATO, a declarat ministrul adjunct de externe rus Aleksandr Gruşko, într-un interviu publicat joi, relatează Reuters, conform AGERPRES.

În contextul marcării a 75 de ani de la fondarea Alianţei Nord-Atlantice, Gruşko a declarat pentru agenţia de ştiri RIA că relaţiile se deteriorează “previzibil şi deliberat”, iar toate canalele de dialog dintre Moscova şi NATO au fost aduse la un nivel “critic zero” de către Washington şi Bruxelles, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

“Este blocul militar pregătit pentru un conflict deschis cu Rusia? Trebuie să-i întrebaţi chiar pe membrii NATO. În orice caz, nu avem astfel de intenţii în ceea ce priveşte ţările membre ale Alianţei”, a mai spus Gruşko.

 

Războiul din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a lansat ceea ce el a numit o “operaţiune militară specială” în Ucraina în 2022, cu scopul declarat de a împiedica NATO să-şi extindă prezenţa aproape de Rusia. Însă războiul din Ucraina a servit la galvanizarea Alianţei, care s-a extins la 32 de membri, prin aderarea Finlandei şi Suediei.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

NATO afirmă că ajută Ucraina să lupte împotriva agresiunii ruse şi a oferit Kievului arme avansate, instruire şi informaţii sensibile.

Rusia susţine că acest lucru face din NATO o parte, de facto, la conflict. Putin a declarat în februarie că un conflict direct între Rusia şi NATO ar însemna că planeta se află la un pas de al Treilea Război Mondial.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.