Războiul econonomic dintre SUA şi China este în plină desfăşurare

Publicat:

Noile taxe vamale americane pentru importuri chineze în valoare de 34 miliarde de dolari au intrat în vigoare vineri la ora 04:00 GMT, marcând debutul unui război comercial între SUA şi China, primele două economii ale lumii, în pofida îngrijorărilor companiilor şi investitorilor, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

China nu are altă alegere decât să riposteze împotriva SUA, a anunţat Ministerul chinez al Comerţului, după ce Washingtonul a decis să impună taxe vamale prohibitive pentru produse chineze în valoare de 34 miliarde de dolari. “SUA au violat regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi au lansat cel mai mare război comercial din istoria economică”, a apreciat Ministerul chinez al Comerţului. Ministerul nu a precizat care vor fi măsurile care vor fi luate însă anterior Beijingul a promis că va riposta punct cu punct la măsurile adoptate de Washington prin impunerea unor taxe echivalente pentru produsele importate din SUA.


Citeşte şi: Dramă în Thailanda. Un salvator al copiilor blocaţi în peşteră a murit

“Un război comercial a început. Impactul asupra economiei chineze de pe urma tarifelor impuse de SUA pentru produse chineze în valoare de 34-50 de miliarde de dolari ar urma să fie limitat. Dacă vor impune tarife pentru produse chineze în valoare de 250 miliarde de dolari, impactul va fi mult mai mare nu doar asupra celor două economii ci şi asupra economiei mondiale şi lanţurilor globale de aprovizionare”, a apreciat Wang Jun, economist şef la Zhongyuan Bank.

Administraţia Trump a avertizat că ar putea viza în total bunuri chineze în valoare de peste 500 miliarde de dolari, adică o sumă comparabilă cu valoarea totală a bunurilor importate de SUA din China anul trecut. 

Citeşte şi: Fondatorul sectei Aum, organizatorul atentatului cu sarin din metroul din Tokyo a fost executat

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.