După trauma din 7 octombrie, Israelul se desprinde de strategia sa de gestionare punctuală a conflictelor pentru a urmări o victorie decisivă.
Pe 11 octombrie 2023, la patru zile după atacul Hamas, Israelul ezită să deschidă un al doilea front împotriva Hezbollah în Liban. Fostul ministru al apărării, Yoav Gallant, va afirma mai târziu că a fost o ocazie istorică ratată. În primul său interviu după 7 octombrie, în februarie 2025, Gallant – demis în noiembrie 2024, după ce sa opus reformei judiciare promovate de Benjamin Netanyahu – dezvăluia reacția primministrului în ziua de după cel mai sângeros atac terorist din istoria Israelului. „Din prima zi până la încheierea primului acord privind ostaticii, el a transmis un sentiment de pesimism pe care nu îl împărtășeam”, afirmă fostul ministru, potrivit Liberation.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
Potrivit lui, în timpul unei întâlniri, primministrul ar fi arătat cu degetul spre clădirile din Tel Aviv vizibile din Kirya, sediul armatei, afirmând că dacă Israelul ar ataca Hezbollah, „acestea ar fi distruse și nar mai rămâne nimic”, din cauza tirurilor de rachete ale organizației.
„Israelul nu mai este dispus să facă compromisuri”
De ani de zile, doctrina de securitate dominantă israeliană consta în gestionarea conflictelor, nu în rezolvarea lor. În fața unui Hamas presupus „descurajat”, Israelul se mulțumea cu operațiuni punctuale în Gaza, ca în timpul operațiunii militare din 2021, sau cu lovituri limitate împotriva Hezbollah în Liban.
Dar, după 7 octombrie, această doctrină militară este profund contestată. Un înalt responsabil politic israelian rezumă schimbarea astfel: „Nici Israelul nu mai este dispus să facă compromisuri. Strategia ciclurilor de escaladare sa încheiat. De acum vrem o victorie decisivă.
”Totuși, după ultima campanie militară israeliană din Iran, în iunie 2025, primministrul se felicita deja pentru o operațiune prezentată ca un succes menit să marcheze istoria. „Am obținut o victorie care va rămâne peste generații. Am eliminat două amenințări existențiale și imediate: pe cea a anihilării prin bombe nucleare și pe cea a distrugerii prin 20.000 de rachete balistice”, declara Netanyahu la finalul celor douăsprezece zile de confruntări dintre Israel și Iran. Numai că, opt luni mai târziu, războiul reîncepe.
Pentru Amos Harel, analist militar al cotidianului Haaretz, acest discurs ține de un pur revizionism istoric, care constă în a „rescrie istoria după povestea care îți convine”. Încă din 8 octombrie 2023, Netanyahu afirma deja că războiul va „schimba Orientul Mijlociu”, adaugă el.
În realitate, nu doar Netanyahu s-a trezit în acea zi. Întregul cadru de securitate israelian s-a fisurat brusc. „Israelul nu mai acceptă să își asume riscuri ca înainte – pariul că «până la urmă se va rezolva». Aceasta este principala lecție învățată”, se explică în cercurile puterii.
Dar este oare un adevărat viraj strategic? Amos Harel nuanțează. „În iunie, Netanyahu afirma că amenințarea existențială a fost înlăturată. Așadar, nu există coerență. El cere pur și simplu capital politic. În plus, nu șia recunoscut niciodată responsabilitatea pentru eșecul din 7 octombrie. Continuă să spună că nu știa, că nu fusese informat la timp, aruncând vina pe alții: serviciile de informații, eșalonul militar sau ministrul apărării”, adaugă expertul. Cu toate acestea, unele decizii au fost corecte, potrivit lui Amos Harel – în special aceea de a reuși să îl atragă de partea sa pe Donald Trump.
Pentru a măsura succesul acestei campanii, se impun două criterii. Primul este militar. Dacă, așa cum indică mai multe surse, cel puțin jumătate dintre rachetele și dronele regimului iranian au fost distruse, rezultatul este considerabil. Capacitățile operaționale israeliene sunt reale și remarcabile – nu trebuie minimalizate. Dar stocurile iraniene nu sunt epuizate, iar campania este departe de a fi încheiată.
Al doilea criteriu este strategic. Dacă obiectivul este reducerea capacităților balistice și nucleare ale Iranului, progresele sunt tangibile. Dar dacă intenția este căderea regimului, succesul nu este încă acolo. Aici interesele israeliene și cele americane ar putea diverge. Pentru Benjamin Netanyahu, căderea regimului iranian este în mod clar unul dintre scopurile acestei campanii. Pentru Donald Trump, este departe de a fi evident.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Prețul petrolului cântărește greu
Totul se joacă și în timp: la Ierusalim, unii pariază pe ideea că președintele american va sfârși prin a urma aceeași linie. Însă Washingtonul are alte priorități. Prețul petrolului cântărește greu în ecuație, la fel ca și consecințele economice ale unui conflict prelungit – în primul rând pentru consumatorul american.
Căci o blocare a strâmtorii Ormuz ar exploda imediat prețul petrolului – și, implicit, al benzinei în Statele Unite, un factor politic major pentru orice administrație americană. „Deocamdată, nu avem încă imaginea completă. În special sunt multe efecte de anunț”, conchide Amos Harel.
This post was last modified on 10/03/2026 12:57 12:57