
Preşedintele american Donald Trump a semnat, luni, un decret care creşte la 20% de la 10% până acum taxele vamale la produsele chinezeşti ce intră în Statele Unite. Trump critică Beijingul că nu a acţionat suficient pentru a limita fluxul de fentanil către Statele Unite, relatează AFP, preluat de Agerpres. Aceste taxe vamale, anunţate iniţial la 1 februarie ca o dorinţă de a lupta împotriva crizei opioidelor care loveşte ţara, intră de acum în vigoare din cauza „incapacităţii” Chinei „de a combate fluxul de fentanil spre ţara noastră”, a apreciat Casa Albă pe platforma socială X, potrivit digi24.ro.
Donald Trump a anunţat, de asemenea, luni, că intenţionează să impună taxe vamale asupra produselor agricole care intră în Statele Unite din 2 aprilie, vizând o nouă categorie de produse după silvicultură, oţel şi aluminiu. Într-un mesaj postat pe reţeaua sa Truth Social, Trump le-a cerut „marilor fermieri din Statele Unite” să se pregătească să „producă mult mai multe produse agricole pentru a le vinde în Statele Unite. Produsele importate vor fi impozitate din 2 aprilie”.
Răspunsul Chinei China a anunțat, la rândul ei, tarife de 10%, până la 15%, la importurile agricole din SUA și, de asemenea, vizează firmele americane drept răspuns, potrivit BBC. Atât China, cât și Canada au anunțat, pe măsură ce taxele impuse de președintele american Donald Trump împotriva Canadei, Mexicului și Chinei intră în vigoare, că vor lua măsuri asemănătoare împotriva SUA. Canada a promis tarife de 25% pentru importuri americane în valoare de 150 de miliarde de dolari, mai informează sursa citată.